Atanasie Athonitul

Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul a fost monah bizantin, întemeietorul Marii Lavre și al vieții monahale organizate pe Muntele Athos. A adormit în jurul anului 1000 sau 1003, strivit de dărâmarea cupolei bisericii pe care o zidea. Este pomenit la 5 iulie.

Copilăria și învățătura

S-⁠a născut în Trapezunt, în jurul anilor 920-930, din părinți veniți din Antiohia, și a primit la botez numele Avramie. A rămas orfan de timpuriu. Potrivit unor izvoare, tatăl lui murise înainte de nașterea lui, iar mama, curând după aceea, după ce i-⁠a pus numele. A fost crescut de o monahă, prietenă a mamei lui, care a murit când el avea șapte ani. De la ea a cunoscut și a iubit credința creștină și viața monahală. Mai târziu a fost luat la Constantinopol și dat la școala vestitului retor Atanasie. A fost un elev strălucit, care și-⁠a întrecut repede tovarășii, și a ajuns să predea el însuși celor mai mici, câștigând mare faimă. Trăia aspru, dormea puțin, ședea pe scaun, mânca doar pâine și apă. Când învățătorul său a început să-⁠l pizmuiască, Avramie a părăsit școala.

Chemarea monahală

Pe atunci a venit la Constantinopol Sfântul Mihail Maleinos, egumenul mănăstirii Kyminas din Bitinia. Avramie i-⁠a povestit viața lui și dorința de a se face monah, iar Mihail, văzându-⁠i duhovnicia, l-⁠a îndrăgit și l-⁠a învățat despre mântuire. La una dintre aceste convorbiri a venit la egumen nepotul lui, Nichifor Focas, atunci căpetenie de oști, iar mai târziu împărat. Avramie și adâncimea gândirii lui au lăsat o puternică impresie asupra lui Nichifor. A ajuns la Kyminas, unde a fost tuns monah cu numele Atanasie, și a stat patru ani acolo. Când Mihail a vrut să-⁠l pună egumen, Atanasie s-⁠a retras în pustie, apoi a plecat în 958 la Muntele Athos.

La Athos

La început, ca să rămână necunoscut, a mers la mănăstirea Zygou, sub numele Varnava. Dar a fost aflat și a ajuns cunoscut ca învățat și ca ucenic al unui pustnic bătrân, iar mulți veneau să-⁠l vadă. Pentru că atâta lume îl căuta, s-⁠a mutat într-⁠un loc greu de ajuns, Melana, unde a trăit în singurătate. Nichifor Focas, care se pregătea pentru o luptă cu sarazinii, l-⁠a chemat să-⁠l binecuvânteze și l-⁠a îndemnat să întemeieze o mănăstire pe Athos, în care să strângă pustnicii risipiți. Cu mult aur trimis de împărat, Atanasie a pornit în 963 zidirea bisericii și a ctitorit Marea Lavră, care a cuprins mai multe schituri din munte. Împăratul i-⁠a făgăduit că se va călugări el însuși la Lavră, dar împrejurările politice și moartea lui înainte de vreme l-⁠au oprit să-⁠și țină cuvântul. Anul 963 este socotit începutul vieții monahale de obște pe Sfântul Munte. În jurul bisericii mari s-⁠au ridicat chilii, bucătărie, trapeză, spitale, ospătării și apeduct. Curând au urmat alte trei mănăstiri, care există și azi.

Împotrivirea și Tragosul

Atanasie a întâmpinat o împotrivire mare din partea pustnicilor din munte, care nu primeau intrarea lui și încercarea lui de a pune rânduială și disciplină în viața lor. După moartea lui Nichifor Focas, în 969, vrăjmașii lui au câștigat și a trebuit să părăsească Athosul și să meargă în Cipru, unde a stat până când noul împărat, Ioan Țimischeas, a început din nou să sprijine Marea Lavră. În 972 mănăstirea a primit prima ei diplomă, păstrată azi la Protaton, în Karyes, numită Tragos, adică „țap”, pentru că a fost scrisă pe pergament de piele de capră. Împins de o vedenie dumnezeiască, Atanasie s-⁠a întors îndată la Athos ca egumen și a dat un tipic pentru obști, după cele alcătuite de Teodor Studitul și de Vasile cel Mare. Povestirile vechi spun că marea lui izbândă a fost să aducă la viață de obște și ascultare pe cei care trăiau până atunci în pustnicie, și să atragă atâția monahi, încât egumeni din multe mănăstiri doreau să fie simpli monahi la Lavra lui.

Adormirea și cinstirea

Toată viața Atanasie a lucrat la zidire și la rânduirea mănăstirii. A murit într-⁠un accident, când s-⁠a prăbușit cupola unei biserici în care lucra, strivit de ziduri. După moarte a fost cinstit ca sfânt. Se păstrează două vieți vechi ale lui. Un pod istoric, la vreo cinci-⁠șase kilometri de Lavră, este atribuit după tradiție lui. Marea Lavră este folosită și azi și este numită de localnici pur și simplu „Lavra”.