Varvara Iakovleva

Sfânta Cuvioasă Mucenică Varvara Iakovleva (monahia Varvara, în lume Varvara Alexeevna Iakovleva) a fost monahie în mănăstirea Marta și Maria a Marii Ducese Elisabeta Feodorovna, ucisă de bolșevici la Alapaevsk, în noaptea de 18 iulie 1918, împreună cu stareța ei. Se pomenește la 5 iulie (stil vechi, ziua morții), la 29 ianuarie (Soborul Noilor Mucenici și Mărturisitori ai Rusiei) și la 2 august (Soborul Sfinților din Moscova).

Viața dinainte de mănăstire

Despre viața ei dinainte de intrarea în mănăstirea Marta și Maria se știu foarte puține lucruri sigure. După înscrisuri, era din Tver, din neamul orășenilor. Se născuse în jurul anului 1880 (în 1911 avea 31 de ani). Știa limbile rusă, engleză și germană. Pe când locuia la Tver, a fost legată direct de reședința moscovită a Marelui Duce, Palatul Nikolaevski din Kremlin; un act din 13 ianuarie 1906 o numește locuitoare a Kremlinului. A venit în mănăstirea Marta și Maria din Ialta, la 20 august 1910, și în același an a fost una dintre primele surori. Mică de statură și adânc evlavioasă, i-⁠a slujit înainte lui Elisabeta, ca fată în casă, înainte de tunderea în monahism; i se spunea Varia. Marea Ducesă și alte femei au luat atunci și ele jurămintele.

Ca surori ale mănăstirii Marii Ducese Elisabeta, femeile erau cunoscute în toată Moscova pentru faptele de milostenie: duceau mâncare în casele săracilor, au întemeiat un cămin pentru femeile bolnave de tuberculoză, un spital pentru îngrijirea bolnavilor, precum și cămine pentru cei cu infirmități trupești, pentru gravide și bătrâni, și un orfelinat. Lucrarea lor de binefacere s-⁠a răspândit apoi și în alte orașe ale Rusiei. Egumenul Serafim (Kuznețov) a descris-⁠o ca pe o soră „rară prin smerenie și ascultare”, „împlinitoare credincioasă a tuturor rânduielilor mănăstirii”; deși era cea mai apropiată de Marea Ducesă, nu se mândrea, ci era, ca o soră de rând, la îndemâna tuturor, blândă și binevoitoare: „Nimeni nu o va pomeni cu rău.” A fost chilia Elisabetei Feodorovna și rămânea mereu lângă ea.

Surghiunul și mucenicia

La 7 mai 1918 Elisabeta Feodorovna a fost arestată. A fost dusă la mașină cu Varvara Iakovleva și sora Ecaterina Ianișeva; surorile au alergat după mașină cât le-⁠au ținut puterile. Varvara a urmat-⁠o în surghiun la Perm împreună cu sora Ecaterina. Când Marea Ducesă a fost mutată la Ekaterinburg, Varvara, în ciuda îndemnurilor și amenințărilor autorităților, nu a vrut să-⁠și lase stareța; a cerut în scris să fie închisă pe aceleași condiții cu ceilalți deținuți, cu supunere deplină, fără să protesteze, să se hrănească din mijloacele proprii și să nu ceară eliberarea până la sfârșitul închisorii celorlalți. Voia să împartă soarta stareței, ținând seama de vârsta ei și de rânduiala mănăstirii, care nu îngăduie să-⁠ți lași stareța singură. Grupul a fost închis la Ekaterinburg, apoi la Alapaevsk.

În după-⁠amiaza zilei de 18 iulie 1918, au fost duși cu arma în pădurea din afara Alapaevskului, loviți la ceafă cu ciomege și aruncați unul câte unul într-⁠un puț de mină. Toți, în afară de Marele Duce Serghei Mihailovici, împușcat în cap, au supraviețuit căderii. Se auzeau cântând imnuri din fundul puțului; unul câte unul au pierdut cunoștința și au murit. După alt izvor, pe Varvara au aruncat-⁠o de vie într-⁠unul dintre puțurile părăsite ale minei de fier Nijnaia Selimskaia, de lângă Alapaevsk, iar deasupra criminalii au aruncat pământ și bușteni vechi.

Moaștele și cinstirea

Trupul monahiei Varvara a fost aflat la 22 octombrie 1918 de administrația amiralului Kolceak. Împreună cu rămășițele marilor duci a fost purtat prin Rusia, ferit de bolșevici. La Cita, în mănăstirea Maicii Domnului, trupul Varvarei a fost îmbrăcat în haine monahale, și în 1920 a fost adus la Beijing și îngropat în cripta bisericii Sfântului Serafim. Curând, în împlinirea dorinței Elisabetei Feodorovna de a fi îngropată în Țara Sfântă, trupul Varvarei și cel al Marii Ducese au fost duse la Ierusalim, unde la 28 ianuarie 1921 trupurile mucenicelor au fost primite cu cinste de clerul grec și rus, de prințesa Victoria și de ruși din exil. La 30 ianuarie patriarhul Ierusalimului Damian a făcut parastas și îngroparea rămășițelor Elisabetei Feodorovna și ale monahiei Varvara în cripta bisericii Sfintei Egale cu Apostolii Maria Magdalena din Ghetsimani.

La 1 noiembrie 1981, prin hotărârea Soborului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din Străinătate, Marea Ducesă Elisabeta și monahia Varvara au fost preamărite în soborul Noilor Mucenici și Mărturisitori ai Rusiei, ca jertfe ale asupririi sovietice, și în mai 1982 (duminica Sfintelor Mironosițe, 1 mai) moaștele lor au fost mutate solemn din cripta bisericii, unde era cu putință doar o cinstire privată, în biserica de sus, unde au fost așezate în racle de marmură lângă catapeteasmă. La 4 noiembrie 1992, Varvara a fost preamărită ca sfântă, împreună cu Marea Ducesă Elisabeta, prin hotărârea Soborului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse. În același an mănăstirea Marta și Maria și-⁠a reluat, pentru prima dată după închiderea din 1926, lucrarea socială. La 8 iunie 2009 Procuratura Generală a Rusiei a reabilitat-⁠o postum, împreună cu ceilalți mucenici de la Alapaevsk.