Ermie

Sfântul Mucenic Ermie a fost un ostaș al împăratului, îmbătrânit în armată, care a pătimit la bătrânețe pentru credința în Hristos, după tradiția sârbească în anul 166, în vremea împăratului Marc Aureliu. Biserica Sârbă îl pomenește la 31 mai după calendarul vechi (13 iunie după cel nou).

Judecătorul, încercând în zadar să-⁠l abată de la creștinism și să-⁠l convingă să aducă jertfă idolilor, a poruncit să i se scoată dinții cu pietre și să i se jupoaie fața cu cuțitul. După tradiția creștină, a fost aruncat într-⁠un cuptor aprins, dar s-⁠a ridicat în picioare, păstrat de harul lui Dumnezeu, apoi a băut o otravă tare, dată de un preot păgân din porunca judecătorului, dar otrava nu i-⁠a făcut nimic. Văzând aceasta, preotul păgân s-⁠a mirat atât de mult încât a mărturisit în public credința în Hristos și a fost decapitat îndată.

Apoi lui Ermie i-⁠au scos ambii ochi, iar el a zis judecătorului: „Ia-⁠ți ochii aceștia trupești, care văd deșertăciunea lumii; eu am ochii inimii, cu care văd lămurit lumina cea adevărată”. A fost atârnat de picioare, dar cei care i-⁠au făcut aceasta au orbit și se clătinau în jurul lui. Sfântul Ermie i-⁠a chemat la el, și-⁠a pus mâinile peste ei și prin rugăciune le-⁠a întors vederea. Văzând toate acestea, judecătorul s-⁠a înfuriat, a scos un cuțit și i-⁠a tăiat capul. Creștinii i-⁠au luat în taină trupul și l-⁠au îngropat. Ei cred că moaștele lui dădeau vindecare bolnavilor.