Ethelburga de Kent

Sfânta Æthelburh, numită și Tata, a fost regină a Northumbriei, a doua soție a regelui Edwin. Creștină din Kent, căsătoria ei a deschis prima etapă a creștinării nordului păgân al Angliei. S-⁠a născut în jurul anului 601 și a murit în 647 la Lyminge, ca stareță a mănăstirii pe care o întemeiase. Este pomenită pe 8 septembrie.

Tinerețea și căsătoria

Era fiica regelui Æthelberht de Kent și a reginei Berta și sora lui Eadbald. În 625 s-⁠a măritat cu Edwin al Northumbriei, ca a doua lui soție. Condiția căsătoriei a fost ca Edwin să se facă creștin și să primească misiunea lui Paulinus la curtea northumbriană. Din căsătorie s-⁠au născut Eanflæd, Ethelhun, Wuscfrea și Edwen.

Creștinarea Northumbriei

Convertirea lui Edwin s-⁠a datorat căsătoriei cu Æthelburh, care a adus cu ea pe episcopul ei, Paulinus. Atât ea, cât și mama ei, Berta, au primit scrisori de la papi, Bonifaciu către Æthelburh și Grigorie către Berta, care le îndemnau să-⁠și facă datoria creștină și să-⁠și aducă soții păgâni la credință. Fiica lor, Eanflæd, a fost printre primii botezați în Northumbria. După ce regele Edwin a fost rănit, spaima reginei a grăbit nașterea. Atât mama, cât și pruncul păreau în primejdie. Paulinus s-⁠a rugat pentru regină și copil. După ce s-⁠au însănătoșit, doisprezece membri ai casei regale, împreună cu pruncul, au fost botezați, cu încuviințarea și la cererea lui Edwin.

Văduvia și mănăstirea

Edwin a murit în 633 în bătălia de la Hatfield Chase. După Legenda regală a Kentului, Æthelburh s-⁠a întors atunci în Kent. A întemeiat la Lyminge, lângă Folkestone, una dintre cele dintâi mănăstiri benedictine de maici din Anglia, pe care a condus-⁠o până la moartea ei, în 647. Rămășițele ei au fost mai târziu cinstite acolo. Cercetările de azi arată că clădirile de la Lyminge erau gândite să adăpostească atât maici, cât și călugări. Biserica e zidită din piatră romană, poate din resturile unei vile, după obiceiul anglo-⁠saxon, sau poate dintr-⁠o bazilică romană.

Fiica ei Eanflæd a crescut sub ocrotirea unchiului ei, regele Eadbald al Kentului. După Beda, Æthelburh nu avea încredere nici în fratele ei, nici în urmașul lui Edwin, sfântul Oswald, pentru viața urmașilor bărbați ai lui Edwin și i-⁠a trimis la curtea regelui Dagobert I, văr cu mama ei.