Eufimia

Sfânta Mare Muceniță Eufimia, cea întru tot lăudată, a fost fecioară din Calcedon și a pătimit pentru Hristos în jurul anului 303, în prigoana lui Dioclețian. Biserica zidită peste mormântul ei a găzduit Sinodul al IV-⁠lea Ecumenic. Este pomenită la 16 septembrie, iar la 11 iulie, minunea de la sinod.

Mucenicia

După tradiție, Eufimia era fiica senatorului Filofron și a Teodosiei din Calcedon, oraș așezat pe malul Bosforului, față în față cu Bizanțul. De mică a fost închinată fecioriei. Guvernatorul Prisc a poruncit ca toți locuitorii să jertfească zeului Ares. Eufimia a fost găsită cu alți patruzeci și nouă de creștini, adunați într-⁠o casă și închinându-⁠se lui Dumnezeu împotriva poruncii. Pentru că au refuzat jertfa, au fost chinuiți mai multe zile, apoi toți, în afară de Eufimia, au fost trimiși la împărat. Ea, cea mai tânără, a fost ținută la Calcedon, ca nu cumva, fără sprijinul celorlalți, să cedeze, și a fost supusă la chinuri deosebit de aspre, între care roata. Tradiția povestește că un înger a oprit roata și i-⁠a vindecat rănile și că doi ostași, Victor și Sostene, văzând îngerii când voiau s-⁠o arunce în cuptor, au crezut în Hristos. Văzându-⁠i tăria, Prisc a poruncit s-⁠o dea fiarelor în arenă. Când a fost dusă acolo, s-⁠a rugat Domnului să primească sufletul ei. Fiarele, lei și urși, s-⁠au apropiat și i-⁠au lins picioarele; o ursoaică i-⁠a făcut o rană mică din care a curs sânge, și atunci s-⁠a auzit din cer glas care o chema, iar ea și-⁠a dat duhul. Povestea spune că pământul s-⁠a cutremurat și că toți au fugit din arenă. Moartea ei este pomenită în Martirologiul ieronimian din veacul al V-⁠lea, în anul 303, la începutul marii prigoane. Egeria, care a făcut pelerinaj în Țara Sfântă pe la 381-384, povestește că i s-⁠a arătat în Calcedon locul mucenicei.

Moaștele și sinodul

Trupul ei a fost adunat de creștini și așezat într-⁠o biserică ce i-⁠a purtat numele, în Calcedon, în care s-⁠a ținut Sinodul al IV-⁠lea Ecumenic, în 451. Tradiția Sinaxarului Constantinopolului spune că, în vremea certurilor de la sinod, ortodocșii și monofiziții și-⁠au scris fiecare mărturisirea și au pus-⁠o pe pieptul mucenicei, în raclă; după trei zile, mormântul a fost deschis și sulul cu mărturisirea ortodoxă s-⁠a aflat în mâna ei dreaptă, iar al celorlalți la picioarele ei. Cei care nu primesc sinodul de la Calcedon nu socotesc povestea adevărată. În jurul anului 620, după cucerirea Calcedonului de perși, în 617, moaștele au fost mutate la o biserică nouă din Constantinopol. În vremea iconoclasmului, racla a fost, după tradiție, aruncată în mare, dar a fost scoasă de frații Sergiu și Sergon, care țineau de partea ortodocșilor, și dată episcopului local, care a ascuns-⁠o în loc tainic. Apoi moaștele au fost duse în insula Lemnos și în 796 s-⁠au întors la Constantinopol. Cea mai mare parte se păstrează și acum în Catedrala Patriarhală a Sfântului Gheorghe din Istanbul.