Olga

Sfânta Olga, în Sfântul Botez Elena, a fost mare cneaghină a Kievului, regentă a Rusiei Kievene pentru fiul ei Sviatoslav și primul conducător al Rusiei care a primit Botezul. Este bunica Sfântului Vladimir, luminătorul poporului rus. Biserica o cinstește ca întocmai cu Apostolii și o prăznuiește la 11 iulie.

Tinerețea și căsătoria

Data nașterii ei nu se cunoaște: ar putea fi din jurul anului 890 sau mult mai târziu, spre 925. Cronica vremurilor trecute spune că era de neam vareg și că a fost adusă ca soție prințului Igor din Pskov. Olga este forma slavă a numelui scandinav Helga, iar poporul a numit-⁠o Olga cea Înțeleaptă. Tradiția mai târzie o leagă de satul Vîbuti, de lângă Pskov, iar viața ei povestește că Igor, la vânătoare, a întâlnit-⁠o pe luntraș și a rămas impresionat de curăția și mintea ei. Istoricul Alexei Karpov crede că nu avea mai mult de cincisprezece ani la nuntă.

Igor era fiul lui Rurik, întemeietorul dinastiei, și crescuse sub grija lui Oleg, care făcuse din Kiev capitala rusilor. Din căsătoria lor s-⁠a născut Sviatoslav. În 944 Igor a încheiat cu grecii un tratat pe care l-⁠au jurat atât "rușii botezați", în biserica Sfântului Proroc Ilie din Kiev, cât și cei păgâni, pe arme, la capiștea lui Perun. Faptul arată că în Kiev exista deja o comunitate creștină însemnată. Igor însuși a rămas păgân.

Văduvia și cârmuirea

Drevlenii, trib vecin, încetaseră să plătească tribut după moartea lui Oleg. În 945 Igor a mers în capitala lor, Iskorosten, a primit plata, apoi s-⁠a întors cu puțini oameni să ceară mai mult și a fost ucis. Fiul lor avea trei ani, așa că Olga a luat conducerea ca regentă. A fost prima femeie care a condus Rusia Kieveană.

Cronica povestește, într-⁠o manieră adesea legendară, cum s-⁠a răzbunat. Drevlenii au cerut-⁠o de soție pentru prințul lor Mal. Ea a lăsat să se creadă că primește, dar a îngropat de vii primul sol, a ars într-⁠o baie al doilea, iar la praznicul de pomenire a lui Igor, lângă Iskorosten, cinci mii de drevleni au fost uciși. Anul următor a asediat orașul și l-⁠a cucerit cerând câte trei porumbei și trei vrăbii din fiecare casă și legându-⁠le de picioare un țăstuc aprins. Istoricii văd aici povești populare adunate laolaltă, iar sinaxarul ortodox vede în izbânda ei o biruință a forțelor constructive ale țării asupra păgânismului întunecat și distrugător, dar Olga nu era încă creștină.

După aceasta ea a pus rânduială. A străbătut ținutul drevlenilor și al Novgorodului, a stabilit dările și, în locul strângerii arbitrare a tributului, a înființat așa-⁠numitele pogosturi, puncte de schimb și de judecată, care au ajutat la unirea poporului. A statornicit locuri de vânătoare, hotare și așezări, a întărit cetăți precum Vîșgorod, unde a locuit cu nepoții, și a pus bazele construcției în piatră la Kiev. În 968, când pecenegii au asediat orașul și armata lui Sviatoslav era departe, ea a condus apărarea până la întoarcerea fiului ei.

Botezul

Sursele nu sunt de acord asupra amănuntelor. Sinaxarul mărturisește că pe la 954 sau 957 Olga a mers la Constantinopol, într-⁠o călătorie care era în același timp pelerinaj și solie politică. A participat la slujbe în Sfânta Sofia și la Vlaherne, iar inima ei a ales credința. Cronica spune că a fost botezată de patriarhul Polieuct, cu împăratul Constantin al VII-⁠lea Porfirogenetul ca naș, iar OCA numește pe patriarhul Teofilact. Anul botezului este fie 954, fie 957, iar unii istorici cred că a fost botezată mai întâi la Kiev, pe la 955, și că la Constantinopol a primit numele Elena. Cartea de ceremonial a împăratului descrie primirea ei din 957, fără să pomenească botezul.

I s-⁠a dat numele Elena, după Sfânta Elena, maica lui Constantin cel Mare. Patriarhul i-⁠a spus, după cronică, că este binecuvântată între femeile rusilor, căci a iubit lumina și a lăsat întunericul, și că neamul ei o va binecuvânta până la ultimii urmași. Cronicarul spune că ea a ascultat învățătura plecându-⁠și capul, ca un burete care bea apa. Se povestește că împăratul a vrut s-⁠o ia de soție, dar Olga a răspuns că legea Bisericii nu îngăduie ca fina să se căsătorească cu nașul ei, iar împăratul a recunoscut că l-⁠a întrecut. Istoricii moderni socotesc această poveste o înfrumusețare literară, deoarece Constantin avea deja o împărăteasă.

Misiunea și încercarea apuseană

Întorcându-⁠se, Olga a zidit biserici: a Sfântului Nicolae și Sfânta Sofia la Kiev, a Bunei Vestiri la Vitebsk și a Sfintei Treimi la Pskov, loc arătat ei, spune cronicarul, de o rază a Dumnezeirii în trei străluciri. Sfânta Sofia din Kiev a fost sfințită la 11 mai 960 și adăpostea o părticică din Sfânta Cruce primită la Constantinopol. De la Bizanț nu a obținut însă nici căsătoria lui Sviatoslav cu o prințesă greacă, nici un mitropolit pentru Kiev.

De aceea a cerut regelui german Otto I episcop și preoți. Episcopul Adalbert de Trier a ajuns la Kiev în 961 sau 962, dar nu a izbutit nimic și a fost nevoit să plece, iar unii dintre tovarășii lui au fost uciși pe drum. Olga aparținea încă Bisericii nedespărțite, iar dezbinarea dintre Răsărit și Apus i se înfățișa mai ales ca o rivalitate politică. Fiul ei Sviatoslav, mândru războinic, a refuzat cu hotărâre Botezul, ba chiar s-⁠a mâniat pe ea, de teama că ostașii lui vor râde de el. Ea s-⁠a retras cu smerenie la o viață de rugăciune și, la cererea lui, a rămas să cârmuiască Kievul cât timp el lupta pe Dunăre.

Adormirea și moaștele

Spre sfârșit, când Sviatoslav voia să se mute la Pereiaslavăț pe Dunăre, Olga, bolnavă, l-⁠a rugat să rămână până o va îngropa. A trecut la Domnul la 11 iulie 969. În ultimii ani avea un preot lângă ea în taină, ca să nu stârnească mânia păgânilor. Înainte de moarte a oprit să i se facă praznicul păgân de pomenire și a cerut să fie îngropată după rânduiala ortodoxă, ceea ce a făcut preotul Grigorie, care o însoțise la Constantinopol. Ca testament a spus că, dacă Dumnezeu va milui pământul rusesc, oamenii își vor întoarce inimile spre El, precum a primit ea acest dar.

Cronicarul Iacov Mnih, cu aproape un veac mai târziu, scria că Dumnezeu a proslăvit trupul ei și că acesta se păstra întreg. Sub nepotul ei, Sfântul Vladimir, moaștele au fost mutate în biserica Desiatinnaia, a Adormirii Maicii Domnului, într-⁠un sicriu de piatră, unde se pare că se vedea trupul prin deschizătura mormântului, ba încă numai cei care veneau cu credință. În 1547 a fost canonizată.

Olga a fost cea dintâi din neamul lui Rurik care a primit Botezul, iar nepotul ei Vladimir a făcut din creștinism religia statului. Prăznuită la 11 iulie, este pomenită și în soborul sfinților pskovieni și în cel al sfinților din Volhînia (23 octombrie).