Eugeniu al Cartaginei

Sfântul Eugeniu a fost ales în unanimitate episcop al Cartaginei în anul 480, urmaș al lui Deogratias, în vremea disputelor cu arianismul. A murit în exil la Albi, la 13 iulie 505. Biserica îl pomenește la 13 iulie.

Alegerea lui a fost amânată din pricina împotrivirii regilor vandali, ariani, și a fost îngăduită de regele Hunerich doar la stăruința lui Zenon și a Placidiei, în familia cărora se măritaseră vandalii. Se spune că păstorirea, milostenia, viața aspră și curajul lui i-⁠au atras prețuirea chiar a arienilor. A primit vandali în Biserică, împotriva edictului regal, și a purtat dispute cu teologii ariani, pe care regele îi punea împotriva catolicilor. Ambele părți își ziceau „catolici”, iar arienii le ziceau potrivnicilor „omousieni”. Sinodul a avut loc între 481 și februarie 484 și s-⁠a încheiat cu retragerea episcopului arian principal, sub cuvânt că nu știa latina. Mâniați arienii, Hunerich a trimis în exil patruzeci și șase de episcopi în Corsica și trei sute doi în deșerturile Africii. Printre aceștia a fost și Eugeniu, care a trăit în deșertul Tripolitaniei, sub paza lui Antonius, un episcop eretic fără milă. La plecare a scris o scrisoare de mângâiere și îndemn către credincioșii Cartaginei, păstrată în scrierile lui Grigorie de Tours. Turma lui l-⁠a urmat în apărarea neabătută a dumnezeirii, mulți fiind trimiși în exil cu el.

După moartea lui Hunerich, în decembrie 484, Gunthamund, urmașul lui, i-⁠a îngăduit să se întoarcă la Cartagina și să deschidă bisericile. După opt ani de pace, Thrasamund a urcat pe tron, l-⁠a prins pe Eugeniu și l-⁠a osândit la moarte, dar a schimbat pedeapsa în exil la Vienne, lângă Albi, în Languedoc, unde era rege arianul Alaric. Acolo a zidit o mănăstire peste mormântul Sfântului mucenic Amarant și a dus o viață de pocăință până la moartea lui, la 13 iulie 505. După o altă tradiție, și-⁠ar fi sfârșit zilele în exil pe o insulă unde a zidit o biserică, iar moaștele lui, mutate apoi la Noli, au apărut din nou în locul de cinstire pe care îl întemeiase.

O legendă spune că un orb din Cartagina, Felix, a visat că episcopul Eugeniu se va ruga pentru el și se va vindeca. De două ori n-⁠a luat în seamă visul, dar a treia oară a căutat pe episcop. Acesta s-⁠a împotrivit, spunând: „Ți-⁠am mai spus că sunt un om păcătos, dar Cel ce a binevoit să te cerceteze să lucreze după credința ta și să-⁠ți deschidă ochii”. Când s-⁠a rugat, orbul a văzut. Aflând, regele Hunerich a încercat în zadar să-⁠l ucidă pe Felix. Eugeniu a scris „Expunerea credinței catolice”, cerută de Hunerich, probabil cea prezentată de episcopii catolici la sinod, o „Apologie pentru credință” și „Disputa cu arienii”, din care Victor de Vita citează fragmente, precum și cereri către Hunerich sau urmașii lui. Două scrisori pastorale s-⁠au păstrat. În 992 episcopul de Savona a întemeiat pe insula Bergeggi o mănăstire închinată lui.