Ezdra

Sfântul Proroc Ezdra (Ezra) a fost preot și cărturar al poporului Israel, cel care a condus o parte a rămășiței din robia babiloniană înapoi la Ierusalim și a reînnoit acolo viața după Legea lui Moise. Cartea care îi poartă numele face parte din Vechiul Testament, iar tradiția îi atribuie și Cărțile Paralipomena (Cronici) și, după unii, cartea proorocului Maleahi. Biserica Ortodoxă îl cinstește în Duminica Sfinților Strămoși ai Domnului, înaintea Nașterii; Biserica Romano-⁠Catolică îl pomenește la 13 iulie, împreună cu Neemia.

Familia și vremea lui

A trăit în Babilon, în secolul al V-⁠lea înainte de Hristos, sau poate în al IV-⁠lea: sursele nu se înțeleg. Cartea lui Ezdra spune că a venit la Ierusalim în anul al șaptelea al regelui persan Artaxerxe. Dacă este Artaxerxe I, anul este cam 458 sau 457 î.Hr.; dacă este Artaxerxe al II-⁠lea, cam 398 î.Hr., iar mulți cercetători preferă prima variantă. Iosif Flaviu îl așază în vremea lui Xerxe. Numele lui înseamnă "Ajutor" sau, în forma lungă ebraică, "Domnul ajută".

Genealogia din cartea sa îl face fiu al lui Seraia, ultimul mare preot din templul lui Solomon, ucis de Nabucodonosor la dărâmarea Ierusalimului în 587 sau 586 î.Hr., și urmaș al lui Aaron. Cum între cei doi sunt aproape o sută treizeci de ani, tâlcuitorii înțeleg că unii strămoși au fost omiși și că "fiu" înseamnă aici urmaș. Era rudă apropiată cu Iosua, fiul lui Iosedec, primul mare preot al celui de-⁠al doilea templu. Cartea greacă 1 Ezdra, folosită în Răsărit, îl numește și mare preot, deși tradiția rabinică îl socotește de obicei un simplu preot.

Întoarcerea la Ierusalim

Regele Artaxerxe l-⁠a trimis din Babilon la Ierusalim să învețe Legea lui Dumnezeu pe cei din Israel care nu o cunoșteau, iar scrisoarea regelui îi dădea putere să numească magistrați și judecători și să ia daruri pentru templu. Ezdra a pornit în fruntea unui grup de exilați iudei și, după cum arată cartea, a ajuns după patru luni. Cartea spune că mâna Domnului Dumnezeului său era peste el. O mare parte a cărții lui Ezdra este scrisă în ebraică, iar o parte (4,8-6,18 și 7,12-26) în aramaică, ambele limbi pe care Ezdra le stăpânea.

Ajuns la Ierusalim, a văzut că starea religioasă era scăzută: Legea nu era păzită, iar căsătoriile cu femei păgâne primejduiau însăși identitatea poporului. Când a aflat că mulți iudei, preoți și leviți, își luaseră soții străine, și-⁠a sfâșiat veșmintele și s-⁠a rugat cu mărturisirea păcatelor poporului. Cu un legământ făcut înaintea lui Dumnezeu, israeliții au fost chemați să se despartă de soțiile străine, ceea ce a luat câteva luni. Cartea înfățișează acest lucru ca pe o mărturisire a păcatelor.

Citirea Legii

Mai târziu, în vremea lui Neemia, trimis ca guvernator de Artaxerxe în anul al douăzecilea (444 î.Hr.) ca să ridice zidurile cetății, Ezdra a citit în fața poporului adunat Cartea Legii. Neemia 8 descrie ziua: Ezdra a stat pe un podium de lemn, în fața Porții Apelor, și a citit de dimineață până la amiază bărbaților, femeilor și tuturor celor care puteau înțelege. Leviții au tâlcuit cele citite, iar poporul plângea. Neemia și Ezdra le-⁠au spus că ziua este sfântă și că bucuria Domnului este tăria lor.

Poporul a ținut apoi sărbătoarea Corturilor, cu bucurie, iar după opt zile, la 24 ale lunii a șaptea, s-⁠a adunat în post și rugăciune, cu mărturisirea păcatelor. Sub conducerea lui Ezdra și a lui Neemia s-⁠a făcut un legământ în scris, pecetluit de căpeteniile, leviții și preoții, de a păzi Legea, de a ține Sâmbăta, de a aduce zeciuiala și darurile pentru templu și de a nu mai încheia căsătorii cu popoarele străine.

Cărțile și tradițiile despre el

Tradiția i-⁠a atribuit cartea Ezdra, iar lui Neemia pe cea care îi poartă numele; cele două au fost scrise în vechime pe un singur sul. Tradiția spune și că a scris Cărțile Cronicilor, iar după unii este același cu proorocul Maleahi. Tradiția iudaică îi atribuie începutul adunării și rânduirii cărților Scripturii ebraice și înființarea Marii Adunări de învățați și prooroci, înaintașa Sinedriului, așa că Talmudul îl numește unul dintre cei mai mari oameni ai istoriei evreilor.

În Biserica de Răsărit se folosește și cartea 1 Ezdra, o versiune greacă a cărții canonice, într-⁠o altă ordine a faptelor, care îl arată pe Ezdra și ca mare preot. A patra carte a lui Ezra, o apocalipsă iudaică din jurul anului 100 d.Hr., înfățișează un Ezdra care primește șapte revelații și care, după distrugerea Scripturilor odată cu arderea templului, dictează douăzeci și patru de cărți pentru popor și alte șaptezeci doar pentru cei înțelepți, fiind în cele din urmă înălțat, ca Enoh și Ilie. Aceasta este o scriere necanonică.

Moartea și mormântul

Iosif Flaviu spune că a murit la adânci bătrânețe și a fost îngropat cu mare cinste la Ierusalim. Alte tradiții îi arată mormântul lângă Basra, în Irak, loc de pelerinaj pentru evrei și musulmani, sau la Tadef, lângă Alep. Nu există mărturii în afara Bibliei despre el, iar cercetătorii nu sunt de acord asupra istoricității lui: unii îl socotesc un funcționar real al Imperiului Persan, alții un personaj literar. Musulmanii îl cinstesc sub numele de Uzair.