Eustatie al Antiohiei

Sfântul Eustatie, numit și cel Mare, a fost patriarh al Antiohiei în veacul al IV-⁠lea și apărător al credinței de la Niceea împotriva arienilor. Este pomenit la 21 februarie de Biserica Ortodoxă, de cea Siriană și de cea Coptă.

Începuturile

S-⁠a născut la Side, în Pamfilia, în a doua jumătate a veacului al III-⁠lea. În jurul anului 320 era episcop al Beroei (Siria), iubit și cinstit de popor, și, la rugămintea păstoriților, a fost ridicat pe scaunul Antiohiei, nu mult înainte de Sinodul I Ecumenic din 325. Era om foarte învățat și cunoștea bine și științele lumii. Când arianismul a început să se răspândească în Răsărit, el a luptat cu râvnă, prin cuvânt și prin scris, pentru curăția dreptei credințe. La Niceea s-⁠a distins în lupta împotriva arienilor; împreună cu Marcel și cu Alexandru al Alexandriei, a avut o înrâurire însemnată asupra alcătuirii Crezului. După unele izvoare, el a fost chiar cel dintâi președinte al sinodului. „Pe nebunul Arie”, cum l-⁠a numit, sinodul l-⁠a caterisit și l-⁠a afurisit, odată cu cei de același gând.

Surghiunul

Prin înverșunarea cu care s-⁠a împotrivit lui Eusebiu al Nicomidiei, Eustatie nu a fost iubit de mulți episcopi din Răsărit. Printre cei care semnaseră Crezul erau unii care îi erau aproape lui Arie și semnaseră doar de teama afuriseniei. După sinod, au început uneltirile lor împotriva lui. Un sinod adunat la Antiohia, în 330, l-⁠a depus, pe temeiul învinuirii de sabelianism, după unii; după alții, o femeie, mituită, a venit la sinod cu un prunc și a mărturisit mincinos că tatăl pruncului ar fi Eustatie. După Sfântul Atanasie, Eusebiu l-⁠a mai pârât împăratului că ar fi vorbit de rău pe mama lui. Împăratul Constantin a întărit hotărârea și l-⁠a surghiunit în Tracia, la Traianopol (după alte izvoare, la Filipi). Poporul din Antiohia s-⁠a răsculat și era gata să ia armele în apărarea lui, dar Eustatie l-⁠a oprit, îndemnându-⁠l să stea tare în credință, și a plecat în surghiun, însoțit de o mare parte din clerul lui. Nedreptatea învinuirii s-⁠a descoperit curând: femeia, îmbolnăvindu-⁠se greu, s-⁠a căit și a mărturisit mincinoasa învinuire în fața multora. Dar până atunci Constantin murise, iar fiul lui, Constanțiu, care ținea cu arienii, nu l-⁠a lăsat să se întoarcă. Eustatie a murit în surghiun, probabil în jurul anului 337 (după alții, mult mai târziu, în jurul anului 370).

Cinstirea

În 482, moaștele lui au fost mutate cu cinste în Antiohia, spre marea bucurie a antiohienilor, care nu încetaseră să cinstească și să iubească pe patriarhul mărturisitor. L-⁠au cinstit Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Atanasie, Sfântul Epifanie și Sfântul Ieronim, iar Teodoret al Cirului l-⁠a numit stâlp al Bisericii. După moartea lui, urmașii lui, eustatienii, nu l-⁠au recunoscut pe Meletie, ales episcop al Antiohiei în 360, nici după ce alegerea a fost întărită de sinodul de la Alexandria, în 362; de aici a ieșit schisma meletiană, care a ținut până în al doilea deceniu al veacului al V-⁠lea. Din scrierile lui, îndreptate mai ales împotriva arienilor, nu s-⁠a păstrat întreagă decât lucrarea „Despre vrăjitoarea din Endor, împotriva lui Origen”. Fragmente se află la Teodoret și în actele Sinodului al II-⁠lea Ecumenic.