Ioan al III-⁠lea Scolasticul

Sfântul Ioan al III-⁠lea Scolasticul a fost patriarh al Constantinopolului din 12 aprilie 565 până la adormirea sa, la 31 august 577, și un cunoscut canonist al Bisericii răsăritene. Este cinstit ca sfânt în Biserica Ortodoxă, la 21 februarie.

S-⁠a născut în jurul anului 503 la Sirimis, în ținutul Cinegiei, lângă Antiohia. La Antiohia exista un colegiu de juriști înfloritor, unde a intrat, făcându-⁠și cinste; a fost avocat, de unde porecla „Scolasticul”. A intrat apoi în cler, ca monah, diacon și preot al Antiohiei, și patriarhul Antiohiei l-⁠a trimis la Constantinopol ca apocrisiar, adică reprezentant al său, unde a ajuns repede cunoscut ca învățat. Când împăratul Iustinian, spre sfârșitul vieții, a vrut să înalțe erezia afthartodocheților la rang de ortodoxie și l-⁠a depus pe patriarhul Eutihie care i se împotrivise, juristul și clericul antiohian, deja vestit prin marea lui culegere de canoane, a fost ales în locul lui, la 12 sau 15 aprilie 565. Șapte luni mai târziu Iustinian a murit, iar patriarhul l-⁠a încoronat pe noul împărat, Iustin al II-⁠lea, la 14 noiembrie 565. În vremea aceasta s-⁠au împodobit bisericile Sfânta Sofia și Sfinții Apostoli și au fost zidite multe altele; tradiția spune că s-⁠a rânduit atunci să se cânte la Liturghie Heruvicul, „Care pe heruvimi” și „Cinei Tale celei de taină”.

Opera lui de seamă este canonică. A alcătuit Sinagoga celor cincizeci de titluri, o culegere de canoane așezate după materie, nu după sinoade, în care a adăugat la canoanele sinoadelor din Niceea, Ancira, Neocezareea, Gangra, Antiohia, Efes și Constantinopol, deja primite în Biserica greacă, cele optzeci și nouă de Canoane Apostolice, cele douăzeci și unu ale Sardicăi și cele șaizeci și opt din scrisoarea canonică a Sfântului Vasile. A făcut și Culegerea în optzeci și șapte de capitole, cu extrase din Novelele lui Iustinian privitoare la Biserică, iar din cele două s-⁠a alcătuit apoi Nomocanonul, folosit în judecata bisericească; nu toate redactările târzii sunt însă ale lui. A scris și o învățătură despre Sfânta Treime, în 568, atacată mai târziu de Ioan Filopon.

Sub Iustin al II-⁠lea a încercat să împace pe calcedonieni cu necalcedonienii (în 567) și i-⁠a unit un timp, în 571; Ioan al Efesului, istoricul sirian care a trecut el însuși prin închisoare, descrie arestări, silirea la împărtășanie și amestecul în treburile mănăstirilor. A adormit la 31 august 577, cu puțin înaintea împăratului Iustin al II-⁠lea, iar după moartea lui a fost readus pe scaun Eutihie, depus cu doisprezece ani mai înainte.