Zaharia al Ierusalimului

Sfântul Ierarh Zaharia al Ierusalimului a fost patriarh al Ierusalimului între 609 și 632 (sau 633) și și-⁠a petrecut cea mai mare parte a patriarhiei prizonier al regelui persan Hosroes al II-⁠lea. Se pomenește la 21 februarie (în Biserica Ierusalimului și la 31 ianuarie și 28 octombrie).

Începuturile

Despre obârșia și anii lui de început nu se știe nimic. A fost ales patriarh în 609, după Isaac. Ierusalimul făcea parte pe atunci din Imperiul Bizantin, condus de Heraclie (610-641).

Cucerirea Ierusalimului

În 614 armata lui Hosroes al II-⁠lea, din dinastia sasanidă, a năvălit în Siria bizantină și a cucerit Ierusalimul. După cronicarul armean Sebeos, perșii au ucis mii de creștini și au dus în robie zeci de mii; între ei era și patriarhul Zaharia. Au luat din Ierusalim în Persia și multe odoare și obiecte de preț ale bisericilor, între care Sfânta Cruce, Lemnul făcător de viață. După un izvor ucrainean, în aprilie 614 orașul era asediat de oștile persane, conduse de Șahrvaraz, și de răsculați iudei; Zaharia, vrând să nu se verse sânge, a căzut de acord cu cuceritorii să predea cetatea fără luptă, ceea ce a scandalizat obștea creștină din Ierusalim. Persanii și iudeii au intrat în cetate, au ucis creștini (între 17.000 și 90.000, după izvoare) și au nimicit bisericile. Împotriva înțelegerii, Zaharia a fost aruncat în temniță și chinuit, fiind iscodit despre locul unde se află Sfânta Cruce și alte comori. Un izvor sârb spune că iudeii i-⁠au ajutat pe perși în fărădelegi și că ar fi răscumpărat de la Hosroes nouăzeci de mii de creștini și i-⁠ar fi ucis pe toți ca pe robii lor.

Patriarhul a rămas în robie, după izvoarele sârbe, paisprezece ani. Din Persia a trimis o scrisoare însemnată către Biserica lui. Pe cât timp era prizonier, locțiitor al scaunului a fost ales Modest. Se povestește că din Sfânta Cruce s-⁠au arătat multe minuni în Persia, încât perșii ziceau: „Dumnezeul creștinilor a venit în Persia.”

Întoarcerea

Războiul lui Heraclie cu perșii a durat mult. În 627, după ce și-⁠a refăcut oastea, împăratul a lovit în Persia și a dobândit o biruință hotărâtoare la Ninive; prin pacea încheiată, perșii au întors Sfânta Cruce și pe toți captivii în viață, între care și patriarhul Zaharia. După o povestire, însuși împăratul Heraclie a purtat Crucea pe umeri în Cetatea Sfântă. Sfânta Cruce a fost depusă din nou în biserica Sfântului Mormânt, iar după un izvor patriarhul Zaharia a înălțat-⁠o în văzul tuturor la 14 septembrie, zi în care creștinii cinstesc Înălțarea Sfintei Cruci. Datele diferă după izvoare (627, 628, 629, 630). Zaharia, care nu și-⁠a pierdut demnitatea în captivitate, a reluat scaunul patriarhal, pe care nu-⁠l părăsise oficial.

Adormirea

A adormit în pace la Ierusalim în 632, după alte date în 631 sau 633. I-⁠a urmat în scaun Modest, care fusese locțiitor, iar după el Sfântul Sofronie.

Crucea împotriva ciumei

În Apus, Sinodul de la Trento (1545-1563) a aprobat „Crucea împotriva ciumei a Sfântului Zaharia al Ierusalimului”, care cuprinde un acrostih al unei rugăciuni împotriva ciumei. Rugăciunea, atribuită Sfântului Zaharia, se spune că a fost folositoare împotriva molimei pe vremea sfântului, iar crucea înscrisă ar fi scăpat de ciumă pe participanții la sinodul de la Trento. Crucea, de lemn sau înscrisă pe hârtie, pe pânză sau trasă cu cretă binecuvântată, și binecuvântarea ei sunt folosite de creștinii apuseni și s-⁠au bucurat de o reînnoire în vremuri de molimă, ca în pandemia de COVID-19 din 2020-2022.