Fortunat din Spoleto

Fortunat a fost preot de parohie lângă Spoleto, în Umbria, între veacurile al IV-⁠lea și al V-⁠lea. Este cinstit ca sfânt în Biserica Romano-⁠Catolică, al cărei Martirologiu roman îl pomenește la 1 iunie. Izvoarele noastre nu dau nicio hotărâre de canonizare ortodoxă, așa că îl numim aici sfânt al Bisericii nedespărțite din Apus.

Se știu puține lucruri istorice despre el. Martirologiul roman îl arată originar din Montefalco, un orășel de deal lângă Spoleto, în Umbria. A slujit ca preot în Torrita, aflat în apropiere. Se crede că își câștiga cele trebuincioase cu munca de țăran, rămânând pentru concetățenii lui pildă bună de hărnicie și de nepătimire. Era mereu împotriva zgârceniei, pe care o socotea unul dintre cele mai grozave și mai păgubitoare vicii. A fost cunoscut pentru milostenia și dragostea lui față de cei săraci, deși el însuși era sărac.

O legendă spune că, într-⁠o zi, pe când ara un câmp, a scos din pământ două monede care păreau fără preț și a vrut să le pună în buzunar. Seara, întâlnind pe drum un sărac, s-⁠a gândit să-⁠i dea monedele. Atunci lumina soarelui care apunea a făcut ca monedele să strălucească precum aurul curat. Temându-⁠se să nu cadă în ispita zgârceniei, Fortunat a pus repede mica avere în mâinile săracului și s-⁠a depărtat.

După moartea lui, enoriașii au înfipt toiagul cu care obișnuia să-⁠și ducă boii la pășune. Toiagul, ca prin farmec, a prins viață, a prins rădăcini, crengi și frunze și a crescut până s-⁠a făcut un copac mare și umbros. În jurul lui a început cinstirea de la început a Sfântului Fortunat: la umbra lui credincioșii se puteau aduna ca să-⁠și amintească viața minunată a bunului lor păstor. Mai târziu, în Torri, în Montefalco, în provincia Perugia, s-⁠a zidit o biserică în cinstea lui, și acolo se află și azi mănăstirea San Fortunato. Martirologiul roman spune că el, sărac fiind, a ajutat prin muncă sârguincioasă nevoile săracilor și și-⁠a pus viața în slujba fraților.