Iustin Martirul și Filosoful

Iustin Martirul și Filosoful a fost un apologet creștin din veacul al II-⁠lea, om de cultură greacă, care a trecut de la filosofia păgână la credința în Hristos și a murit mucenic la Roma, în jurul anului 165. Cele două Apologii ale sale, adresate stăpânitorilor Romei, sunt printre cele mai vechi apărări ale creștinismului care s-⁠au păstrat. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește la 1 iunie, împreună cu ucenicii mucenici ai lui; este cinstit și în Biserica Romano-⁠Catolică și în alte Biserici.

Căutarea adevărului

S-⁠a născut într-⁠o familie de greci păgâni la Flavia Neapolis, vechiul Sihem din Samaria, azi Nablus. Bunicul său avea nume grecesc, Bacchius, iar tatăl, Priscus, nume latin. El însuși spune că nu era tăiat împrejur și se socotea dintre neamuri. Data nașterii nu se știe sigur: izvoarele pomenesc anii dintre 90 și 114.

Povestea convertirii o spune el însuși, la începutul Dialogului cu iudeul Trifon. A mers pe rând la un stoic, care nu i-⁠a putut lămuri ce este Dumnezeu, la un peripatetic, care se grăbea să ceară plata, și la un pitagorician, care voia să-⁠l pună mai întâi la matematică, astronomie și muzică. În cele din urmă a rămas la un platonician, a cărui învățătură despre lucrurile necorporale îl atrăgea.

Într-⁠o zi, pe malul mării, a întâlnit un bătrân, poate creștin din Siria, care l-⁠a întrebat despre suflet. Bătrânul l-⁠a sfătuit să citească proorocii, mai vechi decât orice filosof și plini de Duhul Sfânt, și i-⁠a spus să se roage mai înainte de toate ca Dumnezeu să-⁠i deschidă porțile luminii. Iustin a spus mai târziu că atunci i s-⁠a aprins în suflet o flacără. A rămas cu dragoste pentru prooroci și pentru prietenii lui Hristos. Credința creștinilor în fața morții l-⁠a mișcat și el a primit Botezul, după tradiție în jurul vârstei de treizeci de ani, probabil la Efes.

Filosoful creștin

De aici înainte și-⁠a păstrat mantia de filosof și a mers din loc în loc ca să învețe, socotind creștinismul singura filosofie sigură și de folos. În vremea lui Antonin Pius a ajuns la Roma și a deschis o școală, unde a fost ucenic și Tațian. La Efes, după tradiția păstrată în Sinaxar, a purtat dezbaterea cu iudeul Trifon.

Prima Apologie, scrisă între 147 și 161 către Antonin Pius, fiii lui, Marc Aureliu și Lucius Verus, și către Senat, apără pe creștini de învinuiri nedrepte: ei nu pot fi osândiți pentru simplul nume pe care îl poartă. Sinaxarul spune că, în jurul anului 155, el a cerut împăratului milă pentru doi creștini osândiți pe nedrept, Ptolemeu și Lucius, și un al treilea al cărui nume nu se știe. În Apologie, Iustin descrie slujirea Botezului și a adunării de duminică, cu citirea din memoriile apostolilor sau din prooroci, cuvântul celui care prezidează, rugăciunea, pâinea, vinul și apa, iar cei absenți primesc darurile prin diaconi. Este una dintre cele mai vechi descrieri ale Liturghiei.

A doua Apologie este adresată Senatului roman. Lui Iustin îi sunt atribuite și Dialogul cu iudeul Trifon, în care arată din prooroci că Hristos este Dumnezeu și Mesia, iar Hristos este Cuvântul (Logosul) Tatălui. El a învățat că semințe ale Cuvântului au fost în vechii filosofi, ca Socrate și Platon, care au trăit după rațiune, și că filosofia poate fi o pregătire pentru Evanghelie. Despre suflet a învățat că nu este nemuritor prin firea sa, ci prin voia lui Dumnezeu. Mai multe scrieri puse pe seama lui nu sunt de el, iar altele, ca Împotriva lui Marcion și Combaterea tuturor ereziilor, s-⁠au pierdut. Din cartea Despre înviere au rămas fragmente.

Mucenicia

La Roma a avut dispute cu filosoful cinic Crescens, pe care l-⁠a biruit de mai multe ori. Crescens a dat în vileag creștinismul lui, după cum spun Tațian și Eusebiu, și Iustin a fost închis și judecat de prefectul Iunius Rusticus, împreună cu ucenicii lui: Hariton, Evelpist, Ierax, Peon, Valerian, Iust și Harita, o femeie.

Actele martiriului au păstrat dialogul judecății. Prefectul i-⁠a poruncit să jertfească zeilor, iar Iustin a răspuns că nimeni care are minte sănătoasă nu lasă evlavia pentru nelegiuire. Când prefectul l-⁠a întrebat dacă crede că va merge în cer după chinuri, a spus că nu numai că crede, ci știe și este deplin încredințat. Prefectul a poruncit ca cei care nu vor să jertfească zeilor să fie biciuiți și decapitați, iar mucenicii au fost duși la locul obișnuit și au primit cununa muceniciei, slăvind pe Dumnezeu. Anul exact nu se știe, dar se încadrează între 162 și 168, anii cât a fost Rusticus prefect, iar în general se socoate 165. Sinaxarul dă 165 sau 166.

Cinstirea

Moaștele sfântului se află la Roma. Despre el au scris cu cinste Tațian, Irineu, Tertulian, Ipolit și Eusebiu. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 1 iunie, împreună cu mucenicii care au pătimit cu el. În Biserica Rusă, el este cinstit mai ales în bisericile cu hramul lui și este chemat de cei care caută ajutor la învățătură. Numele său a rămas legat de ideea că adevărul se află în Hristos, Cuvântul care luminează pe tot omul.