Fridolin de Säckingen

Cuviosul Fridolin de Säckingen este un misionar irlandez, mai mult legendar decât sigur în istorie, numit apostolul alamanilor și întemeietor al mănăstirii Säckingen, pe Rinul de Sus. Este ocrotitorul cantonului elvețian Glarus. Este cinstit mai ales în Occident și pomenit la 6 martie.

Izvoarele Cea mai veche mențiune a lui se află în însemnările preotului Hatto, de la sfârșitul veacului al IX-⁠lea, care a făcut inventarul mănăstirii părăsite, de teama normanzilor. Lista cuprinde un codice cu legătura din argint și fildeș, ce conținea viețile lui Fridolin, ale lui Ilarie și ale lui Arnulf. Viața păstrată a fost scrisă de monahul Balther din Säckingen, probabil în secolul al X-⁠lea, și nu dă nici cadru istoric, nici cronologic, ci multe minuni și vedenii. Balther spune că a luat-⁠o dintr-⁠o biografie descoperită într-⁠o mănăstire din Helera, pe Moselle, întemeiată tot de Fridolin, pe care a învățat-⁠o pe de rost, pentru că nu avea destul pergament și cerneală. Cercetătorii sunt împărțiți: unii cred că Balther s-⁠a sprijinit pe o tradiție orală mai veche, alții socotesc Viața o falsificare de la mijlocul veacului al XI-⁠lea. De aceea se poate spune foarte puțin despre persoana istorică. Se pare că Fridolin a fost un misionar irlandez printre alamanii de pe Rinul de Sus, aflați sub stăpânirea merovingienilor, care a întemeiat mănăstirea Säckingen.

Tradiția Tradiția târzie așază începutul misiunii sale în vremea regelui Clovis I, iar moartea în vremea lui Theudebert I, la 6 martie 538 sau 540. Istoricii de azi înclină să așeze întemeierea mănăstirii în secolul al VII-⁠lea, sub Clovis al II-⁠lea.

După Viață, Fridolin era dintr-⁠o familie nobilă din Irlanda și a început să misioneze acolo. Trecând apoi în Franța, a ajuns la Poitiers, unde, după o vedenie, a căutat moaștele Sfântului Ilarie și a ridicat o biserică pentru ele. Sfântul Ilarie i s-⁠a arătat în vis și i-⁠a poruncit să meargă pe o insulă din Rin, în țara alamanilor. Fridolin a cerut regelui Clovis insula încă necunoscută și a primit-⁠o, apoi a străbătut Strasbourgul și Chur, ridicând pretutindeni biserici în cinstea Sfântului Ilarie.

Ajuns la insula Säckingen, a recunoscut în ea insula din vis și s-⁠a pregătit să zidească acolo o biserică. Locuitorii malurilor, care își pășunau vitele pe insulă, l-⁠au luat drept un hoț de vite și l-⁠au izgonit. Când a arătat actul de danie al lui Clovis, i s-⁠a îngăduit să se întoarcă și să ridice biserica și mănăstirea. Apoi și-⁠a reluat lucrarea misionară, a întemeiat mănăstirea scoțiană din Konstanz și și-⁠a întins misiunea până la Augsburg. A murit la 6 martie și a fost îngropat la Säckingen.

Legenda din Glarus Legătura cu Glarus se sprijină pe o legendă târzie, un adaos din veacul al XIII-⁠lea la Viața lui Balther. Fridolin ar fi convertit un proprietar, Ursus, care la moarte i-⁠ar fi lăsat pământurile din valea Linth, viitorul canton Glarus. Fratele lui Ursus, Landolf, a contestat darul și l-⁠a dus pe Fridolin în fața unei judecăți la Rankweil. Fridolin l-⁠ar fi chemat pe Ursus din morți, ca să confirme darul în persoană, iar Landolf, înspăimântat, i-⁠ar fi dat și el pământurile sale. De aceea Fridolin este zugrăvit cu scheletul lui Ursus. Cinstirea lui la Glarus se leagă de faptul că valea aparținea mănăstirii Säckingen.

Cinstirea Existența mănăstirilor închinate Sfântului Ilarie în Säckingen, Strasbourg, Chur și în alte locuri arată o mișcare de cinstire a lui Ilarie în veacul al VII-⁠lea, când alamanii s-⁠au creștinat, iar Fridolin ar fi fost un reprezentant al ei. Moaștele lui se cinstesc la Säckingen. Cinstirea lui este atestată de la sfârșitul veacului al IX-⁠lea.