Iov de la Anzer

Cuviosul Iov de la Anzer (în lume Ioan, în schimă Iisus) a fost preot din Moscova ajuns monah la Solovki, născut în 1635 la Moscova și mort în 1720 la mănăstirea Solovki, în vârstă de optzeci și cinci de ani. A fost trecut între cuvioșii Bisericii Ruse pentru cinstire în toată Biserica la Sinodul Arhieresc din anul 2000. Numele lui este înscris în Soborul sfinților din Solovki. Izvorul sârbesc îl pomenește la 6 martie (19 martie după calendarul nou), în vreme ce izvorul rus pomenește mutarea la Domnul și aflarea moaștelor, dar nu arată zilele; fișa dă mai multe zile (6 martie, 29 mai, 12 și 5 iunie).

Ioan s-⁠a născut la Moscova și a fost preot de parohie, vestit pentru slujirea lui virtuoasă, și la sfârșitul secolului al XVII-⁠lea a fost numit de țarul Petru I preot al bisericii de curte și ales duhovnic al țarului și al casei domnitoare. Pe atunci Grișka Talițin, în delirul lui, propovăduia venirea antihristului, prin care înțelegea pe țarul Petru. Talițân s-⁠a spovedit părintelui Ioan și în timpul spovedaniei i-⁠a vorbit despre Petru. Preotul nu a spus nimănui nimic, păstrând taina spovedaniei. Grișka, prins, a dezvăluit la tortură ce spusese părintelui Ioan la spovedanie. Aceasta a fost dată de știre țarului și în 1701 Ioan a fost trimis în surghiun la mănăstirea Solovki, ca să fie tuns în monahism. Izvorul sârbesc spune că a ajuns acolo din pricina unei defăimări.

A primit tunderea în monahism cu numele Iov (în cinstea lui Iov cel mult pătimitor) și a purtat cele mai aspre ascultări laolaltă cu ceilalți monahi. În 1702 cuviosul s-⁠a mutat în Schitul Anzer, pentru liniște, unde, curând după moartea lui Eleazar de la Anzer, a ajuns stareț. Numărul viețuitorilor schitului sub el a ajuns la treizeci. Țarul, aflând de nevinovăția fostului duhovnic, l-⁠a chemat să se întoarcă. În 1710 Iov a primit marea schimă cu numele Iisus, în cinstea dreptului Iisus al lui Navi. În 1714 a părăsit Schitul Anzer și, împreună cu ucenicii lui, a întemeiat Schitul Golgota-⁠Răstignirea, după aceleași rânduieli pe care le primise Cuviosul Eleazar la Schitul Anzer. Casa domnitoare a dat multe mijloace pentru zidirea lăcașului. În 1715 locuitorii schitului au ridicat o biserică de lemn în cinstea Răstignirii Domnului.

Cuviosul Iov a murit în Duminica Ortodoxiei din anul 1720 și a fost îngropat în mormântul pe care și-⁠l pregătise singur. După ce în 1828 s-⁠a zidit în mănăstirea Golgota-⁠Răstignirea o biserică de piatră închinată Răstignirii Domnului, moaștele lui Iov s-⁠au odihnit sub lespede în paraclisul Adormirii Maicii Domnului. La 11 iunie 2000 moaștele au fost aflate și așezate în biserica Învierii lui Hristos din Schitul Anzer. Troparul cuviosului Iov, în schimă Iisus, de la Anzer, glasul al 5-lea, îl numește pilduitor de virtuți, plin de frica lui Dumnezeu și de Duhul Sfânt, adevărat râvnitor al liniștii, care a ridicat o mănăstire în insula Anzer; condacul, glasul al 8-lea, spune că a câștigat în inimă dragostea lui Hristos, a suferit multe necazuri și a aflat adăpost în insula din mare, fiind urmaș credincios al hotărârilor Cuviosului Eleazar.