Ghedeon de la Caracalu

Sfântul Cuvios Mucenic Ghedeon de la Caracalu, athonitul, s-⁠a născut în satul Kapurna din eparhia Dimitriadei, și la botez a primit numele Nicon. A murit mucenic la 30 decembrie 1818, la Tîrnavos. Părinții lui, Avghirinos și Kiratsa, erau creștini evlavioși și au avut, pe lângă Nicon, trei fii și patru fiice. Erau atât de săraci încât, neputând întreține familia numeroasă, i-⁠au dat spre creștere vărului lor, care făcea negoț în Velestino, unde se mutaseră și ei. Isteț și îndemânatic, Nicon a plăcut unui turc bogat, pe nume Ali, care l-⁠a răpit și l-⁠a pus să slujească soțiile lui în partea femeilor, iar mai târziu, cu mângâieri, l-⁠a îndemnat să treacă la islam.

Căderea și întoarcerea

După două luni, harul dumnezeiesc a atins inima nefericitului copil și abia atunci a înțeles că, în neștiința copilăriei, se lepădase de Hristos, Izvorul vieții. Căința care l-⁠a cuprins i-⁠a schimbat felul de viață: din vesel și binevoitor s-⁠a făcut mâhnit și își făcea lucrul fără voie, plângând în ascuns, și a hotărât să fugă din casa pe care o ura. Alegând un prilej potrivit, a fugit și a ajuns la tatăl lui, care, din sărăcie, nu l-⁠a putut ascunde; știind că răpitorul era prea puternic și bogat ca să se lupte cu el, l-⁠a trimis în satul Keramidi, de unde l-⁠a sfătuit să plece îndată la Sfântul Munte Athos. Avghirinos nu a scăpat însă de necazurile pricinuite de fostul răpitor pentru ascunderea lui Nicon.

Trei ani Nicon a rătăcit dintr-⁠un loc în altul, până a ajuns pe Athos, unde a colindat toate mănăstirile și chiliile în căutarea unui duhovnic cu experiență, căruia să-⁠i mărturisească căderea și să primească tămăduirea sufletului. În cele din urmă a găsit adăpost la Mănăstirea Caracalu și i-⁠a mărturisit duhovnicului căderea; acesta l-⁠a catehizat cu rugăciunile Bisericii și apoi l-⁠a unit iar cu Biserica Ortodoxă. După un timp a fost învrednicit de tunderea în monahism, cu numele Ghedeon. Bătrânii, văzând viața lui plină de virtute și ascultarea fără cârtire, l-⁠au ales ecclesiarh. În noua ascultare, Ghedeon a adăugat osteneală peste osteneală, înmulțind postul, privegherea, rugăciunea și metaniile, și în treizeci și cinci de ani inima lui s-⁠a curățit și s-⁠a încălzit de dragostea față de Iisus Hristos, încât, citind odată o carte despre pătimirile sfinților mucenici, care au primit de la Dumnezeu cununi mucenicești și Împărăția Cerurilor, i s-⁠a născut dorința aprinsă să pătimească și el din dragoste pentru Hristos și să se spele cu sângele lui de lepădarea de credința creștină. Gândul muceniciei îl urmărea și îl aprindea tot mai mult, așa că s-⁠a hotărât să urmeze chemarea inimii. Dar mai întâi le-⁠a dezvăluit bătrânilor mănăstirii intenția, cerându-⁠le binecuvântarea și rugăciunile. Bătrânii, văzându-⁠l bărbat desăvârșit și înflorit în virtuți, i-⁠au dat binecuvântarea lor părintească.

Mărturisirea

Ghedeon s-⁠a dus la Velestino, unde se lepădase de Hristos, și îndată a mers la judecată, a mărturisit înaintea judecătorilor credința creștină și l-⁠a blestemat pe Mahomed, falsul lor profet. Judecătorii s-⁠au mulțumit să-⁠l bată și l-⁠au alungat din judecată. Același lucru s-⁠a repetat de mai multe ori. Atunci Ghedeon a mers în alte locuri pentru nevoința mărturisirii, dar și acolo s-⁠a întâmplat la fel: îl băteau și îl izgoneau ca pe un nebun. Văzând în aceasta nevoia lui Dumnezeu, s-⁠a întors pe Athos, dar după un an inima nu i se liniștise și, cu binecuvântarea bătrânilor, a plecat iar la Velestino, unde s-⁠a înfățișat la judecată și a mărturisit iar pe Iisus Hristos și a blestemat credința musulmană, dar și acum, ca mai înainte, bătut, a fost izgonit din judecată.

Atunci sfântul s-⁠a dus în alt loc, s-⁠a înfățișat înaintea dregătorului, s-⁠a mărturisit creștin și a blestemat credința musulmană. Dregătorul, auzind hula împotriva credinței lui, s-⁠a temut și a scris îndată căpeteniei ținutului, Veli-⁠pașa, care locuia în Tesalia, în satul Tîrnavos. Pașa a trimis doi ostași, poruncind să-⁠i aducă pe îndrăznețul hulitor. Când mucenicul a fost adus, Veli-⁠pașa a poruncit să se adune din satele din jur oameni de seamă și l-⁠a dat pe Sfântul Ghedeon în judecata lor. Dar și atunci mucenicul lui Hristos a rămas neclintit. Judecătorii, văzând că a respins cu dispreț toate dezmierdările, făgăduințele și cinstirile, au vrut întâi să-⁠l facă de rușine înaintea întregului popor: i-⁠au ras capul și i-⁠au pus pe el măruntaiele unei oi tăiate și, așezându-⁠l călare pe un măgar cu fața spre coadă, i-⁠au dat să țină coada dobitocului, și așa l-⁠au plimbat pe toate ulițele satului. Dar cuviosul mucenic, socotind ocara ca slavă pentru Hristos Dumnezeu, a răbdat cu blândețe rușinarea, iar sfintele lui buze osândeau și mai mult credința lor și îl hulea pe falsul lor profet.

Mucenicia și cinstirea

După această rușinare, mucenicul a fost chinuit cu cea mai mare cruzime. Ca Iacov Persanul, i-⁠au tăiat treptat cu securea toate mădularele trupului, afară de cap. Dar sfântul, cu mintea îndreptată spre Iisus Hristos, Care îl întărea, a răbdat cu răbdare chinurile cumplite. Apoi, încă viu, a fost aruncat într-⁠un loc necurat, unde a murit la 30 decembrie 1818. Sfintele lui moaște, trupul cu capul și toate mădularele tăiate, au fost răscumpărate de creștinii evlavioși de la musulmani prin strângere de daruri și îngropate cu cinste în biserica celor Doisprezece Apostoli din Tîrnavos. Sfântul, încă în viață, prorocise pieirea chinuitorului său Veli-⁠pașa, ceea ce s-⁠a împlinit curând după sfârșitul lui mucenicesc. Peste un timp, o parte din sfintele moaște a fost adusă la Mănăstirea Caracalu, unde a fost proslăvit prin minuni bogate de la racla lui tămăduitoare și de la atingerea moaștelor, pentru toți cei ce vin la el cu credință. Astăzi capul cinstit al Cuviosului Mucenic Ghedeon se păstrează pe Sfânta Masă a catedralei mitropolitane din Tîrnavos, închinată Arătării Maicii Domnului. Este pomenit la 4 iulie, în Soborul cuvioșilor athoniți, zi mobilă.