Ghenadie al Novgorodului

Sfântul Ghenadie al Novgorodului a fost arhiepiscop al Novgorodului și al Pskovului între 1484 și 1504, un luptător împotriva ereziei iudaizanților și organizatorul întâii Biblii complete în slavonă. Biserica Rusă îl cinstește ca ierarh și îl pomenește la 4 decembrie.

Provenea, probabil, din neamul boieresc Gonzov din Moscova și a fost arhimandrit al mănăstirii Ciudov din Kremlinul Moscovei. A susținut pe marele cneaz Ivan al III-⁠lea în disputele cu mitropolitul Gherontie și, drept pedeapsă, în 1479 a fost aruncat de Gherontie într-⁠o pivniță de gheață, de unde a fost scos din porunca marelui cneaz. La 12 decembrie 1484 a fost pus arhiepiscop al Novgorodului, cel dintâi întâistătător ales nu prin sorți din 1359. A ajuns la Novgorod în ianuarie 1485, cu sarcina de a apropia Biserica nou cucerită, supusă Moscovei din 1478, de obiceiurile bisericești moscovite. A avut împotrivire din partea clerului local, pentru că a pomenit mai mulți sfinți moscoviți, dar a rezolvat-⁠o adăugând la pomenire și sfinți ai locului. A plătit o treime din refacerea zidurilor Detinets-⁠ului, între 1484 și 1490.

Cea mai mare greutate a păstoririi sale a fost scoaterea din rădăcini a ereziei iudaizanților, la Novgorod și la Moscova, unde se răspândise. Se spune că a luat pilda metodelor din Spania, admirând felul în care regele spaniol tratase ereticii, și a cerut moartea lor, scriind în 1490 mitropolitului Zosima. După osândirea la Soborul din 1490, ereticii au fost bătuți cu biciul și trimiși la Novgorod, unde Ghenadie le-⁠a făcut o intrare de rușine: călare pe cai, cu fața spre coada calului, cu coifuri de scoarță de mesteacăn pe cap, cu inscripția „Aceasta este oastea satanei”. Unii au fost arși, alții trimiși în temniță. În 1499, cu ostenelile lui, s-⁠a alcătuit întâiul codice complet al Bibliei în slavonă, numit Biblia lui Ghenadie. În 1492, când mulți credeau că anul 7000 de la facerea lumii (adică 1492) va fi sfârșitul lumii și nu mai socoteau Paștile, el a calculat Paștile pentru următorii o mie de ani, după alte izvoare pentru 532 de ani, ceea ce avea urmări însemnate pentru slujbe și pentru semănat și secerat. În 1492 a cedat eparhiei Permului orașul Vologda. L-⁠a sprijinit pe Corneliu de la Komel, pe care îl vizita în pustie.

La Soborul din 1503 de la Moscova, împreună cu Iosif de la Volokolamsk, s-⁠a împotrivit planului lui Ivan al III-⁠lea de a desființa stăpânirea de pământuri a mănăstirilor. În 1504 a izbutit, cu aliații lui, să obțină osândirea deplină a ereticilor, dar în iunie acelui an a fost scos din scaun, din voința marelui cneaz, învinuit de simonie, și s-⁠a retras. S-⁠a întors la Moscova și a murit în dizgrație, la 4 decembrie 1505, la mănăstirea Ciudov. A fost îngropat lângă mitropolitul Alexei, în biserica cea mare a mănăstirii, până la dărâmarea ei, în 1929, când moaștele s-⁠au pierdut, ca ale altor peste o sută de oameni înmormântați în Kremlin. Este cinstit și în Soborul sfinților ierarhi ai Novgorodului, la 10 februarie.