Ioan Damaschin

Sfântul Cuvios Ioan Damaschin a fost monah și preot în lavra Sfântului Sava de lângă Ierusalim, în veacul al VIII-⁠lea. Biserica îl cinstește ca pe unul dintre marii teologi și imnografi ai ei și ca pe un apărător neînfricat al sfintelor icoane.

Familia și slujba de la curte

S-⁠a născut la Damasc, în jurul anului 675 sau 680, într-⁠o familie creștină de seamă, sub stăpânirea califilor arabi. Tatăl său, Serghie (Sarjun) Mansur, era trezorier la curtea califului. Orfan de tată, a avut ca frate adoptiv pe Cosma, viitorul Melodul și episcop de Maiuma. Tatăl a răscumpărat de pe piața de sclavi un monah învățat, Cosma din Calabria sau Sicilia, și i-⁠a încredințat învățătura copiilor. Cei doi au deprins științele lumești și duhovnicești. După moartea tatălui, Ioan a ajuns sfetnic al califului și prefect al Damascului. Unii cercetători de azi se îndoiesc că ar fi slujit la curte, dar tradiția Bisericii spune așa.

Apărarea icoanelor

În Constantinopol se ridicase erezia iconoclastă, sprijinită de împăratul Leon al III-⁠lea Isaurul (717 până la 741). Ioan, care trăia în afara hotarelor imperiului, a scris între 726 și 731 trei tratate împotriva celor ce hulesc sfintele icoane. Împăratul nu l-⁠a putut ajunge, așa că a recurs la clevetire: o scrisoare mincinoasă, ca și cum Ioan i-⁠ar fi oferit ajutor împotriva Damascului, a fost trimisă califului. Acesta a poruncit să i se taie mâna dreaptă. Seara mâna i-⁠a fost înapoiată, iar el, lipind-⁠o de încheietură, s-⁠a rugat înaintea icoanei Maicii Domnului. Adormind, a auzit glasul Ei că s-⁠a vindecat și că trebuie să lucreze neîncetat cu mâna aceasta, iar la trezire a găsit-⁠o vindecată, cu doar o urmă roșie. În semn de mulțumire a atârnat de icoană o mână de argint, de aici numele icoanei Maicii Domnului „Cu trei mâini” (Tricherousa), păstrată în Mănăstirea Hilandar din Athos. Ea se prăznuiește la 28 iunie și 12 iulie. Califul i-⁠a cerut iertare, dar Ioan nu a vrut să se întoarcă la slujbă.

Viața monahală

Și-⁠a dat averea săracilor și a mers la Ierusalim împreună cu Cosma, la mănăstirea Sfântului Sava. Toți monahii se temeau să-⁠i fie părinte duhovnicesc unui om atât de învățat, până când un bătrân cu mare experiență a primit să-⁠l povățuiască. Bătrânul i-⁠a poruncit să nu facă nimic după voia sa și l-⁠a trimis o dată să vândă coșuri la Damasc, cu un preț umflat; numai fostul lui econom l-⁠a recunoscut și le-⁠a cumpărat. Când a murit un monah, fratele lui l-⁠a rugat pe Ioan să alcătuiască o mângâiere pentru înmormântare, iar Ioan a scris troparele de înmormântare. Pentru neascultare, bătrânul l-⁠a izgonit și i-⁠a dat o canonă grea. Apoi, printr-⁠o arătare a Maicii Domnului, bătrânul i-⁠a îngăduit din nou să scrie. Patriarhul Ierusalimului l-⁠a hirotonit preot și l-⁠a făcut predicator la catedrală, dar Ioan s-⁠a întors în lavră, unde a petrecut tot restul vieții, scriind cărți duhovnicești și cântări.

Scrieri și imne

Cea mai însemnată lucrare a lui este Izvorul cunoașterii, în trei părți: capitole filosofice, despre erezii (aproape o sută, între care și islamul, socotit „erezia ismaeliților”) și Cuvântare exactă despre credința ortodoxă, în o sută de capitole, un tablou al dogmaticii ortodoxe. A mai scris tratate împotriva nestorienilor și monofiziților, un dialog cu maniheii, o dispută între un creștin și un sarazin, Paralelele sacre, omilii la Nașterea Maicii Domnului, la Adormire (trei), la Schimbarea la Față, precum și laude pentru Sfântul Ioan Gură de Aur și alți sfinți. Povestirea Varlaam și Ioasaf i se atribuie tradițional, dar cercetătorii o socotesc mai târzie.

Ca imnograf, a introdus și desăvârșit canonul: se păstrează 90 de canoane ale lui, dintre care 14 sunt în cărțile de slujbă. Au rămas vestite Canonul Învierii, cântat la Paști, și părți din Octoih (Paraclis). După frumusețea cuvântului a fost numit Chrisorroas, adică „Curgător de aur”.

Adormirea și cinstirea

Tradiția spune că a adormit în pace în lavra Sfântului Sava, în 749, la peste o sută de ani. Sinaxarul Bisericii Ortodoxe din America dă data de aproximativ 780. Sinodul iconoclast de la Hieria (754) l-⁠a anatemizat, dar învățătura lui a fost întărită de al șaptelea Sinod Ecumenic, la Niceea, în 787. Papa Leon al XIII-⁠lea l-⁠a declarat învățător al Bisericii în 1890. Biserica îl prăznuiește la 4 decembrie.