Hincmar de Reims

Hincmar de Reims s-⁠a născut în anul 806 într-⁠o familie nobilă din nordul Franciei și a fost crescut la Saint-⁠Denis, sub îndrumarea egumenului Hilduin, care l-⁠a adus la curtea împăratului Ludovic cel Cuvios. După moartea lui Ludovic a sprijinit pe Carol cel Pleșuv, iar în 845, cu sprijinul regelui, a ajuns arhiepiscop de Reims; a fost sfințit la 3 mai 845 și a păstorit până la moarte, în 882.

A fost jurist și teolog, sfetnicul regelui, și a stat în centrul unor mari dispute ale vremii. A combătut învățătura despre predestinație a monahului Gottschalk, pe care l-⁠a arestat în 849; sinoadele de la Quierzy (853) și Valence (855) au osândit-⁠o. În anul 860 s-⁠a împotrivit, în tratatul său despre divorț, desfacerii căsătoriei regelui Lothar al II-⁠lea cu Theutberga, și s-⁠a ciocnit cu Roma și cu alți episcopi în privința autorității mitropoliților. Printre scrierile lui se numără Viața Sfântului Remigiu, Despre rânduiala palatului și lucrări despre predestinație și despre Sfânta Treime. Fugind de un atac al normanzilor, a murit la Épernay, la 21 decembrie 882.

Este cinstit în Occident ca sfânt și pomenit la 21 decembrie, după calendarul occidental (stil nou); benedictinii îl pomenesc și la 5 martie.