Hristesia cea Fericită

Hristesia cea Fericită, numit în izvoarele georgiene Fericitul Hristesia și, după călugărie, Hristofor, este în realitate un bărbat, nevoitor în pustia Sfântului Ioan Botezătorul din Gareja, și a murit în anul 1771. Era originar din Samegrelo, în vestul Georgiei, și din copilărie dorea să slujească lui Dumnezeu în singurătate. La porunca stăpânului s-⁠a însurat și a avut un fiu. După un timp, soția și fiul i-⁠au murit. Stăpânul a vrut să-⁠l însoare din nou, dar Hristesia n-⁠a ascultat; s-⁠a dus la duhovnic, i-⁠a spus necazul și a cerut sfat. Duhovnicul l-⁠a îndemnat să lase lumea înșelătoare și să se adăpostească în pustia Garejei. Încurajat de cuvintele părintelui, a lăsat totul și s-⁠a retras în pustia Sfântului Ioan Botezătorul.

Părintele Hristesia a petrecut mulți ani în ascultare: căra apă și lemne la mănăstire, făcea totul cu supunere și cu osârdie. Era bătrân când a fost tuns monah și i s-⁠a dat numele Hristofor. În pustnicie, rânduiala lui era aceasta: la șapte kilometri de pustie avea un chiup pe care îl umplea zilnic cu apă, lângă o colibă mică; pe pragul ei atârna un ulcior, vizibil de departe, iar călătorii își potoleau setea la chiupul bătrânului. Avea și o mică grădină pentru drumeți. Ce i se dădea împărțea cu alții: cu mierea și grâul primite făcea în fiecare sâmbătă colivă în trei vase, unul pentru morții dăruitorului, al doilea pentru părinții adormiți din mănăstire și al treilea pentru toți ortodocșii. Când afla de vreo ceartă sau ură, mergea la cei certați și îi îndemna cu vorbe dulci la împăcare. Este pomenit la 11 mai (stil nou; 24 mai pe calendarul iulian al Georgiei).