Iosif al Astrahanului

Sfântul Sfințit Mucenic Iosif al Astrahanului (1597-1671) a fost mitropolit al Astrahanului și Terekului, primul arhiereu din Astrahan ridicat la rangul de mitropolit. A fost ucis la 11 mai 1671 de cazacii lui Vasili Us, lăsați la Astrahan de Stenka Razin, pentru că a refuzat să se alăture răzvrătirii și a apărat scrisorile țarului. Sinodul local al Bisericii Ruse l-⁠a canonizat în aprilie 1918. Este pomenit la 11 (24) mai.

Copilăria și arhieria

Iosif s-⁠a născut în 1597 la Astrahan, din părinți numiți Clement și Varvara. Pe când răzmerița stârnită de prezența partizanilor Falsului Dimitrie I zguduia orașul, cazacii au năvălit în casa părinților lui și unul dintre ei a lovit băiatul în cap cu o piatră, din care pricină i-⁠a tremurat capul toată viața. La 15 decembrie 1659 a fost hirotonit, din arhimandrit al mănăstirii Sfintei Treimi, arhiepiscop al Astrahanului (izvorul sârb dă drept început al păstoririi anul 1656). La 8 iunie 1667 a fost numit mitropolit, fiind primul ierarh astrahanean ridicat la această treaptă, și i s-⁠a dat al treilea loc între ierarhii ruși. La 2 iunie același an a săvârșit la Moscova rânduiala procesiunii pe asin. În 1667 a luat parte la Sinodul în procesul patriarhului Nicon.

Răscoala lui Razin

În iunie 1670 Astrahanul a căzut sub puterea răsculaților lui Stepan Razin. S-⁠a vărsat mult sânge, dar mitropolitul a fost cruțat. La sfârșitul lui 1670 a primit chemări ale țarului, adresate lui personal, astrahanilor și cazacilor, cu îndemnul ca mitropolitul să le citească în fața tuturor și să cheme pe toți să se supună îndurării țarului. Iosif a poruncit să se facă cel puțin trei copii și a trimis una dintre ele conducătorilor răsculaților, care au refuzat să o primească. Atunci a adunat orășenii și a poruncit cheiarului să citească cu glas tare. După citire, răsculații au ridicat strigăte și au luat scrisoarea de la cheiar, care apucase s-⁠o citească până la capăt. Mitropolitul i-⁠a mustrat cu mânie pe orășeni, numindu-⁠i eretici și trădători, iar ei au răspuns cu injurii și cu amenințări de moarte, dar au luat doar scrisoarea. A doua zi, răsculații l-⁠au prins pe cheiarul Feodor și l-⁠au chinuit ca să afle unde mai sunt copii ale scrisorii, și au luat de la mitropolit trei copii.

După câteva luni, în aprilie 1671, în Săptămâna Mare, mitropolitul a avut un conflict cu răsculații în bazar. La îndemnurile lui Iosif de a se supune oștirii țarului ce se apropia, răsculații au răspuns cu injurii. A doua zi, Sâmbăta cea Mare, căpitani cazaci au venit de mai multe ori la curtea mitropolitului, cerând predarea scrisorilor țarului. Ca răspuns, Iosif a voit să le citească în biserica catedrală, dar „hoții nu au ascultat scrisorile stăpânului” și au ieșit din biserică în cercul lor. Mitropolitul a mers după cazaci, însoțit de cler, și a poruncit să fie citite în cerc două scrisori ale țarului, una „către hoți”, alta „către el, ierarhul”. Adunarea a răspuns cu strigăte și amenințări împotriva mitropolitului. El a chemat orășenii să prindă pe cazacii care stăpâneau orașul sub conducerea lui Vasili Us și să-⁠i bage în închisoare. Cazacii au luat de la mitropolit o scrisoare, dar el a refuzat s-⁠o dea pe cea adresată lui personal, s-⁠a întors în catedrală și a ascuns-⁠o acolo.

La o săptămână după Paști, răsculații au prins și au chinuit pe cheiarul mitropolitului și pe alți apropiați, vrând să afle unde sunt ascunse scrisorile și copiile. Cheiarul a fost ucis, dar nu a spus unde sunt scrisorile. După aceea au cerut mitropolitului să semneze o hârtie de credință față de Razin, la care el a răspuns cu refuz.

Mucenicia

La 11 mai, cazacii au întrerupt slujba pe care o săvârșea mitropolitul și au cerut să vină la ei în cerc. Mitropolitul și-⁠a pus veșmintele depline, a luat crucea și s-⁠a înfățișat în cerc. La întrebarea răsculaților dacă e adevărat că ține legătura cu voievozii, a răspuns mustrându-⁠i că se răzvrătesc împotriva țarului. Cazacii au vrut să-⁠l ucidă îndată. Unul dintre ei, Miron, a început să-⁠și oprească tovarășii de la o asemenea faptă, dar a fost el însuși ucis pe loc. Apoi cazacii au poruncit preoților care îl însoțeau să-⁠l dezbrace de veșminte. Aceia au ascultat, iar sfântul și-⁠a păstrat liniștea sufletului. Când i-⁠au scos veșmintele și a rămas într-⁠o simplă rasă, cazacii l-⁠au chinuit întinzându-⁠l deasupra focului. L-⁠au întrebat despre legăturile cu voievozii țarului și au vrut să afle unde sunt scrisorile și comorile. Mitropolitul a răbdat cu tărie chinul și nu a spus nimic. După chin, răsculații l-⁠au aruncat de pe întăritură și el s-⁠a zdrobit de moarte. Martori care i-⁠au fost prieteni spun că, după ce a căzut trupul sfântului, s-⁠a făcut un mare zgomot și frică, încât și răsculații din cerc s-⁠au înfricoșat și au tăcut, stând cu capetele plecate cam a treia parte dintr-⁠un ceas.

A doua zi trupul a fost înmormântat, iar zece zile mai târziu a fost îngropat în catedrală.

Slăvirea

Canonizarea sfântului a fost făcută de Sinodul local al Bisericii Ruse în aprilie 1918. La 24 mai 1919, o procesiune organizată de mitropolitul Mitrofan (Krasnopolski) în legătură cu slăvirea sfântului a fost oprită cu focuri de armă. Procesiunea fusese îndreptată spre Kremlinul din Astrahan, fiindcă în catedrala Adormirii, parte a Kremlinului, se odihneau moaștele sfântului. În Kremlin era statul major al soldaților roșii, ceea ce a dat prilej să se socotească procesiunea o provocare. Mitropolitul Mitrofan și episcopul vicar Leontie au fost arestați și împușcați în iunie 1919. Mitropolitul Mitrofan a fost trecut între sfinți de Biserica Rusă în 2001. În 1997, pe cimitirul Dimitrievski din Volgograd s-⁠a sfințit o biserică cu hramul Sfântului Iosif al Astrahanului.