Nicodim I al Pecului

Sfântul Nicodim I a fost arhiepiscop al sârbilor între 1316 (sau 1317) și 1324, mort în 1325. Înainte fusese monah și copist la Hilandar, apoi egumen al ei (1311 până la 1316). Este pomenit la 11 mai (24 mai după calendarul nou), iar moaștele lui se află în mănăstirea din Peć.

Era monah la Muntele Athos și a fost egumen la Hilandar între 1311 și 1316. După moartea lui Sava al III-⁠lea a fost ales arhiepiscop „al tuturor țărilor sârbești și de la mare” (1317). A fost, după izvorul bulgar, un pionier al isihasmului în Balcani, om de carte și diplomat. A tradus în sârbă Tipicul de la Ierusalim al Sfântului Sava cel Sfințit; în prefața cărții spune că Dumnezeu cel atotputernic, care știe slăbiciunea noastră, ne va da putere duhovnicească, dar dacă mai întâi vom arăta osteneală. Iubea viața de nevoință și s-⁠a străduit să dezrădăcineze erezia bogomilică și să întărească credința ortodoxă; izvorul bulgar adaugă că s-⁠a împotrivit și catolicismului.

Pe când era egumen al mănăstirii lui de metanie, Hilandar, Nicodim a cerut unui protos al Athosului, Teofan, să dea un act prin care să încuviințeze monahilor de la chilia Sfântului Sava din Kareia un petic de pământ și o mănăstire părăsită; actul, scris cu limba aspră și plină de greșeli, a fost copiat cu scriere îngrijită. A fost cofondator al mănăstirii Vratna, din secolul al XIV-⁠lea, împreună cu regele Ștefan Milutin (1282 până la 1321) din dinastia Nemanjić. Se spune că i-⁠a încoronat, în 1322, pe Ștefan Uroș al III-⁠lea Dečanski ca rege și pe Dușan ca rege tânăr, la 6 ianuarie.

În 1314, moștenitorul tronului, Ștefan Uroș al III-⁠lea, a fost trimis în exil la Constantinopol după certuri cu tatăl lui, regele Ștefan Milutin. În 1317, Uroș a cerut lui Nicodim să intervină între el și tatăl său. O însemnare autobiografică a lui Nicodim a fost scrisă într-⁠un manuscris intitulat „O vizită la Constantinopol” în anii 1318 și 1319. În 1320, Milutin i-⁠a îngăduit lui Uroș să se întoarcă, la stăruința lui Nicodim. Ștefan Constantin, fratele vitreg al lui Uroș și moștenitorul tronului, a fost încoronat rege la moartea lui Milutin, în 1321. A izbucnit un război civil când Constantin a refuzat să i se supună lui Uroș al III-⁠lea, care a invadat Zeta și în lupta ce a urmat Constantin a fost ucis. După victorie, la 6 ianuarie 1322, Nicodim l-⁠a încoronat pe Uroș rege și pe Dușan rege tânăr.

Un izvor spune că Nicodim a scris „Rodoslov”, viețile regilor și arhiepiscopilor sârbi; izvoarele noastre nu dau mai multe amănunte. Biserica Sfântul Dimitrie din Peć a fost încheiată în vremea lui, iar moaștele lui se păstrează acolo, alături de ale lui Efrem de la Peć. Slujba de laudă a lui este lucrarea lui Marcu din Peć, autorul și al vieții lui Efrem de la Peć. Biserica Bulgară pomenește ziua de 24 mai a lui Nicodim și în ziua Sfinților Chiril și Metodie.