Iacob

Sfântul Cuvios Iacob, cel înșelat care s-⁠a închinat Antihristului, este pomenit în Pateric ca pildă a primejdiei mândriei și a nădejdii pocăinței. Nimeni nu știe unde sau când a trăit.

Avea atâta dragoste pentru Hristos și atât de puțină grijă de cele ale lumii, încât și-⁠a vândut toate bunurile și a dat banii săracilor. Din păcate, l-⁠a biruit mândria și și-⁠a zis: „Cine știe mai bine decât mine ce trebuie pentru mântuirea mea?" Făcându-⁠și voia, a trăit în singurătate, cu nevoințe grele, fără să ceară sfatul unor ascetici mai înțelepți. Din pricina mândriei s-⁠a depărtat de harul lui Dumnezeu și Satana a putut intra în sufletul lui. Într-⁠o zi l-⁠a vizitat un demon în chip de înger al luminii (2 Corinteni 11, 14), care i-⁠a spus că Hristos e mulțumit de nevoințele lui și va veni noaptea să-⁠l răsplătească: să curețe chilia, să aprindă lămpile și tămâia. Orbit de amăgire, Iacob a crezut fără să cerceteze. La miezul nopții, când a apărut Antihristul, Iacob a deschis ușa și s-⁠a închinat. Diavolul l-⁠a lovit în cap și a dispărut. Abia atunci monahul a înțeles. A doua zi în zori a mers la un bătrân să-⁠i spună ce s-⁠a întâmplat și să-⁠l întrebe cum își poate ispăși păcatul. Înainte să deschidă gura, bătrânul i-⁠a zis: „Trebuie să pleci din locul acesta, fiindcă ai fost amăgit de Satana." Iacob a plâns amar.

Bătrânul l-⁠a trimis la o mănăstire de obște, ca să dobândească smerenia, temelia tuturor virtuților. Acolo a ținut toate rânduielile și a stăruit în ascultarea de la trapeză. Alți șapte ani a stat în chilie lucrând un meșteșug și făcându-⁠și pravila. După un timp a fost readus în harul lui Dumnezeu, a dobândit darul deosebirii gândurilor, a mers pe calea strâmtă și a devenit mare făcător de minuni. După ce a trăit tot restul vieții în dreptate și smerenie, s-⁠a mutat în pace.

Este pomenit la 13 iunie.