Iacov Postnicul

Sfântul Iacov Postnicul a trăit șaptezeci și cinci de ani în veacul al VI-⁠lea. S-⁠a nevoit lângă orașul fenician Porfirion. După ce s-⁠a călugărit, a petrecut cincisprezece ani în pustie. După tradiția creștină, s-⁠a desăvârșit atât de mult în viața creștină, încât prin rugăciune îi vindeca și pe cei mai grav bolnavi.

Odată, potrivnicii lui au trimis la el o desfrânată, care l-⁠a îndemnat la „păcat”. Văzând că va păcătui, Iacov, după tradiția bisericească, și-⁠a pus mâna stângă în foc și a ținut-⁠o până s-⁠a ars. Văzând aceasta, femeia s-⁠a speriat, s-⁠a pocăit și și-⁠a schimbat viața. Mai târziu, după tradiție, niște oameni și-⁠au adus fiica nebună ca s-⁠o vindece, iar el a păcătuit cu ea, apoi, ca să-⁠și ascundă „păcatul”, a ucis-⁠o și a aruncat-⁠o în râu. Apoi Iacov a petrecut zece ani ca penitent, trăind într-⁠un mormânt. După tradiția creștină, a aflat că Dumnezeu l-⁠a iertat pentru că odată, la rugăciunea lui, a plouat în timpul unei mari secete. Biserica îl pomenește la 4 martie după calendarul vechi (17 martie după cel nou).