Ignatie Iakimov

Sfântul Sfințit Mucenic Ignatie Iakimov (1872-1918), preot, s-⁠a născut la 24 ianuarie 1872 în satul Moroz din ținutul Nolinsk, gubernia Viatka, în familia țăranului Dimitrie Iakimov. Preot cu râvnă, a luptat cu beția, a apărat pe țărani de samavolnicia autorităților locale și în 1917 a vorbit împotriva ocupării nelegale a pământului și a pădurii, pentru care a fost calomniat. După citirea epistolei episcopului Andronic privitoare la apărarea bisericilor a fost învinuit de contrarevoluție și a fost împușcat de bolșevici la 24 iulie 1918.

După terminarea în 1889 a școlii teologice din Nolinsk, Ignatie a intrat novice la mănăstirea Înălțării Sfintei Cruci din Slobodsk, unde s-⁠a nevoit vreo doi ani, apoi a urmat cursurile de psalmiști ale Frăției Sfântul Ștefan din Perm. În 1891 a fost numit psalmist la biserica Sfântul Dimitrie din satul Oșib, ținutul Solikamsk, în 1894 mutat la biserica Nașterea Domnului din satul Riabki, ținutul Osa, iar în 1896 la biserica Botezului Domnului din satul Iurlinskoe, ținutul Cerdîn. La 6 iunie 1899 a fost hirotonit diacon la biserica Sfântul Nicolae din satul Kocevskoe și numit învățător de religie și de cântare la școala de carte din Kukușkino. În acea vreme tot mai mult se răspândea între popor viciul beției, iar clerul a trebuit să intre cel dintâi în luptă cu el; așa și diaconul Ignatie a ajuns epitrop de sector în patronajul pentru trezvia poporului din ținutul Cerdîn. La 2 noiembrie 1903 a fost hirotonit preot la biserica Nașterea Domnului din satul Ciuraki, ținutul Cerdîn, și numit învățător de religie la școala zemstvei din Ciuraki și conducător al școlii parohiale din Grișkino. În 1913 a fost numit duhovnic al districtului, în 1916 locțiitor de protopop al celui de-⁠al doilea district de biserici din ținutul Cerdîn și curând protopop.

După abdicarea țarului, în Rusia s-⁠a răspândit repede tulburarea. Dacă și sub puterea legitimă mulți, folosind neorânduiala, se îmbogățeau în paguba patriei, despre care episcopul Andronic scria cu amărăciune, prevăzând urmările grele, acum a venit rândul acestor urmări, și toți cei care își călcaseră conștiința s-⁠au dat la jaf, căci nu mai exista frica pedepsei în lipsa puterii legale. La fel s-⁠a întâmplat la Ciuraki. Țăranii au început să ocupe loturile de pământ, fără să țină seama că mulți consăteni nu se întorseseră încă de pe front, să taie pe față pădurea statului; în comitetele de aprovizionare și în administrațiile de plasă au fost aleși oameni nevrednici, care împărțeau proviziile în interesul lor. Părintele Ignatie a vorbit împotriva jefuirii pădurilor statului și s-⁠a apărat pe țăranii năpăstuiți. A propus să se aștepte hotărârea Adunării Constituante, iar după ea să se rezolve problema pământului. Unii țărani au fost mulțumiți că i-⁠a apărat, dar cei mai mulți au fost nemulțumiți de preot și au reacționat cam cum au reacționat evreii față de Moise când a intervenit în apărarea lor: „Cine te-⁠a pus să ne judeci?”. Au hotărât să-⁠l îndepărteze din sat.

La 17 septembrie 1917 a avut loc o adunare a țăranilor din Ciuraki, la care au fost de față vreo optzeci de oameni, și s-⁠a hotărât să se ceară episcopului Andronic al Permului un alt preot în locul părintelui Ignatie. Sentința a fost semnată când cei mai mulți plecaseră deja și rămăseseră doar vreo zece, iar pentru cei care nu fuseseră la adunare și pentru minori a semnat președintele administrației de plasă, care a adăugat apoi o notă că adunarea generală a țăranilor cere ca preotul să fie dat în judecată pentru activitate contrarevoluționară. Sentința a fost trimisă soviei din Cerdîn și arhiereului eparhial. Părintele Ignatie a dat în octombrie 1917 explicații scrise pe această temă. A arătat că necazurile veneau de la câțiva oameni, mai întâi de la președintele adunării, Andrei Timofeev Fedoseev, și de la secretar, învățătorul Semion Petrov Fedoseev. Primul pusese să fie schimbați doi președinți conștiincioși ai comitetelor și pusese în loc un dezertor, rudă a lui, care împărțea făina celor bogați în saci, iar celor săraci cel mult un sac; părintele a scos la lumină fărădelegile, iar dezertorul a trebuit să se întoarcă de unde venise. Învățătorul Semion organizase tăierea pădurii statului și dăduse astfel un exemplu rău; părintele i-⁠a făcut observație în văzul poporului. Într-⁠un cuvânt, sentința de îndepărtare a lui din parohie a apărut din inițiativa dușmanilor lui, ca să nu le tulbure conștiința și pentru că îi îndemna pe țărani să nu taie pădurea statului și să nu defrișeze locurile statului pentru arătură până la rezolvarea problemei pământului la Adunarea Constituantă. Pentru împlinirea scopului lor, vrășmașii nu s-⁠au sfiit să treacă pe listă oameni care nu fuseseră la adunare și minori și să adauge nota cu altă mână, după câteva zile. Sovietul, necunoscând fondul lucrurilor, îl numea într-⁠o hârtie către vlădica contrarevoluționar care duce turma la stricăciune, de aceea, în interesul liniștii populației, trebuie îndepărtat și dat în judecată. Comitetul de plasă cerea să fie mutat în altă parohie, și pentru că ar fi spus deschis că nu pleacă din Ciuraki fără „luptă”. Să dea luptă în sens propriu nu putea, fiindcă nu avea nici pușcă, nici bombe, nici mitralieră; putea da lupta doar prin cuvântul adevărului împotriva nedreptății și prin întrebarea parohienilor, care ar trebui să-⁠i spună că nu au nevoie de el, și atunci ar pleca; dar de dragul a trei-⁠patru dușmani ai lui nu avea de gând să plece din parohie. La 20 noiembrie se vor împlini paisprezece ani de când slujea în această parohie și își cunoaște oile cuvântătoare nu doar la față, ci și după glas. Dacă conștiința dușmanilor lui ar fi fost curată, și sentința întocmită drept, ei ar fi împlinit cererea lui din 18 septembrie și i-⁠ar fi dat copia sentinței din 17, ca protopop, spre a o înfățișa conducerii eparhiale, dar au trecut două luni și copia nu a venit.

După venirea bolșevicilor la putere și după decretul lor despre despărțirea Bisericii de stat, prin care se deschidea oficial prigoana cruntă a Bisericii, au început atacurile asupra bisericilor și mănăstirilor. La 25 ianuarie 1918 episcopul Andronic al Permului a trimis „tuturor clericilor și enoriașilor ortodocși, precum și mănăstirilor eparhiei Perm” o epistolă pe care părintele Ignatie a citit-⁠o la o adunare sătească din Ciuraki. În ea episcopul scria că se poate aștepta atacul tâlharilor sau al diferiților răpitori ai averii bisericești sau mănăstirești, ca și al bisericilor și mănăstirilor înseși; populația trebuie pregătită pentru o astfel de primejdie și chemată cu jurământ să apere bisericile și mănăstirile de silnici, ca să nu cadă împreună cu ei, pentru îngăduință, în osânda veșnică de la Dumnezeu; să fie înștiințată că, în caz de atac, se va trage clopotul de alarmă, la care creștinii trebuie să alerge; iar răpitorilor să li se citească, în numele lui Dumnezeu, anatema scrisă, la fel ca a lui Anania și Safira; și vestit tuturor enoriașilor că, chiar dacă toți ar îngădui silnicia față de biserică sau mănăstire, biserica lor va fi închisă pentru slujbe, iar vinovații vor fi opriți de la Sfânta Împărtășanie; și dacă vreunul ar lua prin înșelarea duhovnicului Sfintele Taine, acea împărtășire va fi spre osânda veșnică, împreună cu a lui Iuda. „Stați chiar până la moarte.” După ce a citit epistola, părintele Ignatie i-⁠a rugat pe enoriași să nu-⁠l lase singur dacă va veni cineva să jefuiască biserica, și, auzind clopotul, să alerge să-⁠și apere sfântul lăcaș de pângărire.

La 15 martie 1918 președintele comitetului executiv Ciuraki, Semion Fedoseev, a trimis comisiei de anchetă din Cerdîn o pârâ, învinuindu-⁠l pe părintele Ignatie de activitate contrarevoluționară și cerând cercetarea imediată a cauzei. La 30 martie preotul a fost chemat la interogatoriu. Răspunzând la învinuiri, a spus: „De partea mea nu a fost nici o agitație împotriva Sovietului comisarilor poporului; am citit doar la administrația de plasă dispoziția vlădicii Andronic al Permului din 25 ianuarie 1918 și nu am făcut nici o lămurire, ci doar am spus că, dacă va fi vreun atac asupra bisericii, voi trage clopotul și voi citi răpitorilor dispoziția vlădicii; despre gardiștii roșii nu am pomenit și nu am chemat poporul la răfuială. Sunt învinuit că seamăn dezbinare și dușmănie în popor... Pot spune același lucru ca în explicația dată arhiereului Permului... Mai mult decât am spus nu pot adăuga nimic, doar că, cum am chemat poporul la ordine mai înainte, îl chem și acum... Cer să se facă o cercetare formală cine a fost la adunarea din 17 septembrie, căci mulți sunt trecuți fără să fi fost”. A fost chemat la anchetă starostele bisericii Nașterea Domnului din Ciuraki, care a spus: „Eu, starostele bisericii, declar că preotul părintele Ignatie Iakimov este om bun; în paisprezece ani nu am văzut și nu am auzit nimic rău de la el. Nu a fost nici o ieșire din partea lui. Învinuirea i se aduce pentru că ne apără pe noi, cei săraci, și nu ne lasă să fim nedreptățiți”. Tot atunci starostele a dat garanție pentru preot, ca autoritățile să nu-⁠l aresteze: „Garantez cu averea mea că preotul Ignatie Dimitrievici Iakimov nu se va sustrage judecății și nu va îngădui ieșiri contrarevoluționare”.

Preotul a fost eliberat din arest, și ancheta formală, pe baza multor mărturii, i-⁠a confirmat nevinovăția, dar în actul de acuzare anchetatorul a păstrat doar mărturiile mincinoase ale reprezentanților administrației din Ciuraki. La 24 iulie 1918, preotul Ignatie Iakimov a fost arestat de un detașament de bolșevici pedepsitori, intrat în satul Ciuraki, și a fost împușcat.

Este pomenit la 20 iunie, la 7 februarie, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, și la 14 februarie, în Soborul sfinților din mitropolia Perm (stil nou, ultimele două zile schimbătoare).