Inocențiu I

Sfântul Inocențiu I al Romei a fost episcop al Romei între 401 sau 402 și 417. Biserica Ortodoxă îl pomenește mai ales pentru că a luat apărarea Sfântului Ioan Gură de Aur, izgonit din scaunul Constantinopolului.

Potrivit Cărții Papilor, era născut la Albano, lângă Roma, fiul unui bărbat cu numele Inocențiu. Sfântul Ieronim îl numește însă fiul predecesorului său, Anastasie, ceea ce unii istorici înțeleg ca o înrudire de ordin duhovnicesc, nu trupesc. Încă de la începutul păstoririi sale a fost socotit judecător al neînțelegerilor bisericești din Răsărit și din Apus. Epistolele lui către episcopii Victricius al Rouenului, Exsuperius al Toulouse-⁠ului și Alexandru al Antiohiei arată grija pentru buna rânduială a Bisericii. În 405 i-⁠a trimis lui Exsuperius o listă a cărților Sfintei Scripturi.

Când Ioan Gură de Aur a făcut apel la el împotriva lui Teofil al Alexandriei, Inocențiu a luat apărarea celui izgonit. Sursele consultate nu dau amănunte despre pașii făcuți, așa că ne mulțumim să spunem că episcopul Romei a rămas de partea lui Ioan.

În 410, când Roma a fost jefuită de goții lui Alaric, Inocențiu se afla în fruntea Bisericii de acolo. Împotriva ereziei lui Pelagiu, care tăgăduia nevoia harului dumnezeiesc, a întărit hotărârile sinoadelor africane de la Cartagina (416) și Mileve, după ce cinci episcopi africani, între care Fericitul Augustin, i-⁠au scris pentru a-⁠și lămuri poziția.

A adormit întru Domnul la 12 martie 417. În 846, la aprobarea papei Serghie al II-⁠lea, moaștele lui, împreună cu ale tatălui său Anastasie, au fost mutate la Gandersheim, în Saxonia, unde se află în cea mai mare parte și astăzi. Calendarul ortodox englez îl pomenește la 28 iulie, zi în care a fost prăznuit și în Apus între secolele al XIII-⁠lea și al XX-⁠lea; astăzi Biserica Romei îl pomenește la 12 martie. Este un sfânt al Bisericii nedespărțite.