Grigorie Dialogul

Sfântul Ierarh Grigorie Dialogul a fost episcopul Romei între anii 590 și 604, un păstor iubitor de săraci, părinte al monahilor și scriitor duhovnicesc. Biserica Ortodoxă îl cinstește îndeosebi pentru că tradiția îi atribuie rânduiala Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite, săvârșită în Postul Mare. În Apus este numit Grigorie cel Mare și este socotit unul dintre cei patru mari Părinți ai Bisericii latine, alături de Ambrozie, Augustin și Ieronim. La Roma a fost cinstit ca sfânt îndată după moarte, iar Biserica Ortodoxă îl pomenește la 12 martie.

De la dregător la monah

S-⁠a născut în jurul anului 540, la Roma, într-⁠o familie nobilă și evlavioasă. Tatăl său, Gordian, era senator, iar mama, Silvia, este cinstită și ea ca sfântă, la fel ca surorile tatălui, Tarsila și Emiliana. A primit o educație aleasă, mai ales în drept, și în jurul anului 570 a ajuns prefect al Romei, cea mai înaltă dregătorie a cetății. Italia trecea atunci prin războaie, prin ciumă și prin năvălirea longobarzilor.

După moartea tatălui, Grigorie s-⁠a lepădat de lume. Și-⁠a folosit averea pentru milostenii, a întemeiat șase mănăstiri în Sicilia, iar casa lui din Roma, de pe dealul Celius, a făcut-⁠o mănăstire închinată Sfântului Apostol Andrei, unde a primit tunderea în monahism. A trăit acolo o viață aspră, de rugăciune și de citire a Scripturii și a Părinților. Papa Pelagiu al II-⁠lea l-⁠a hirotonit diacon și, în 579, l-⁠a trimis la Constantinopol ca apocrisiar, reprezentant al său pe lângă curtea imperială. A rămas acolo până în 585 sau 586, trăind cu monahii care îl însoțiseră, și a legat prietenii cu oameni de seamă ai vremii, între ei Leandru al Sevillei. Tot în vremea aceea a început Comentariul la Cartea lui Iov, cunoscut sub numele Moralia, pe care l-⁠a încheiat și revizuit după ce a ajuns episcop.

Păstorirea

În 590, când Pelagiu al II-⁠lea a murit de ciumă, clerul și poporul l-⁠au cerut pe Grigorie episcop, deși el, din smerenie, nu voia. A scris chiar un tratat despre sarcinile episcopului, ca răspuns la reproșul episcopului Ioan al Ravennei. Primea cu greu o slujire pe care o socotea prea grea. Cetatea era lovită de ciumă și de o mare revărsare a Tibrului, iar longobarzii stăpâneau o mare parte a Italiei.

Ca episcop, Grigorie a organizat ajutorul săracilor din veniturile moșiilor Bisericii, a trimis grâu la Roma în timpul foametei și a poruncit ca cei bolnavi sau fără adăpost să primească hrană zilnic. Se spune că nu se așeza la masă până nu fuseseră hrăniți cei lipsiți. Odată a poruncit să vină la episcopie doisprezece săraci ca să-⁠i hrănească, iar tradiția povestește că, în timpul mesei, a văzut treisprezece oaspeți, unul dintre ei fiind un înger. Pentru atâta bunătate și-⁠a luat în scrisori titlul de „slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu”. Alexandrinul Eulogiu i-⁠a propus titlul de papă ecumenic, dar el l-⁠a refuzat, preferând să se numească slujitor al lui Dumnezeu.

În 596 a trimis în Britania patruzeci de monahi din mănăstirea Sfântului Andrei, în frunte cu Augustin, viitorul arhiepiscop de Canterbury, ca să vestească Evanghelia anglo-⁠saxonilor. Aceștia l-⁠au cinstit apoi ca pe apostolul lor. Se ocupa și de rânduiala slujbelor, iar cântarea bisericească din Apus a fost mai târziu pusă sub numele lui, de unde numele de „cântare gregoriană”, deși legătura aceasta este atestată abia mult după moartea lui.

Scrierile

Numele „Dialogul” îl poartă după lucrarea Dialoguri, în patru cărți, scrisă sub formă de convorbire cu diaconul Petru, în care povestește viețile și minunile sfinților Italiei, între care Sfântul Benedict de Nursia. Alte scrieri ale lui sunt Regula pastorală, în care arată chipul adevăratului păstor, comentariile la Iov și la Iezechiel și predicile la Evanghelii. Scrisorile lui păstrate depășesc opt sute.

Liturghia Darurilor mai înainte sfințite și sfârșitul

Tradiția Bisericii îi atribuie Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, care se săvârșește în zilele Postului Mare, în care nu se slujește Liturghia obișnuită. Ea nu are anafora: credincioșii se împărtășesc cu Daruri sfințite în duminica precedentă. Se discută cât a contribuit el însuși la alcătuirea ei, dar numele lui rămâne legat de ea. În Răsărit, Sinodul al VI-⁠lea Ecumenic a întărit rânduiala.

Sfântul Grigorie a păstorit Biserica Romei treisprezece ani. S-⁠a săvârșit din viață la 12 martie 604, după o boală de articulații, iar moaștele lui se păstrează în catedrala Sfântului Petru din Roma. O părticică din moaștele sale se află la mănăstirea Bura din Grecia.