Simeon Noul Teolog

Cuviosul Simeon Noul Teolog a fost monah, poet și mistic bizantin, egumen al mănăstirii Sfântul Mamas din Constantinopol, și unul dintre cei trei sfinți pe care Biserica Ortodoxă i-⁠a numit „Teolog”, alături de Apostolul Ioan și de Sfântul Grigorie de Nazianz. Numele nu arată o învățătură academică, ci faptul că el vorbea din experiența personală a vederii lui Dumnezeu. Este pomenit la 12 martie.

Tinerețea

S-⁠a născut în 949 la Galatia, în Paflagonia (Asia Mică), în familia nobililor Vasile și Teofana, credincioși dinastiei macedonene. Viața lui ne este cunoscută din scrierile sale și din viața scrisă de ucenicul său Nichita Stithatul. A primit mai întâi învățătura de bază a școlii grecești; la unsprezece ani, un unchi i-⁠a văzut darurile și l-⁠a ajutat să-⁠și încheie studiile la curtea împăratului Vasile al II-⁠lea și a fratelui acestuia, Constantin al VIII-⁠lea.

La paisprezece ani l-⁠a cunoscut pe Simeon Evlaviosul, numit și Studitul, un monah cunoscut de la mănăstirea Studion din Constantinopol, care l-⁠a hotărât să lase studiile mai înalte și să-⁠i fie părinte duhovnicesc. Tânărul voia să intre îndată în mănăstire, dar bătrânul i-⁠a cerut să aștepte, așa că a slujit până la douăzeci și șapte de ani în casa unui patriciu (după unele izvoare, la împărat). Ziua trăia în lume, iar serile le petrecea în priveghere și rugăciune, urmând scrierile lui Marcu Ascetul și ale lui Diadoh al Foticeii. În acea vreme a avut prima experiență a luminii dumnezeiești, despre care povestește într-⁠una dintre cuvântările sale; după propriile scrieri, în jurul anului 970 a văzut lumina taborică, și a pus aceasta pe seama rugăciunilor părintelui său.

Egumen la Sfântul Mamas

La douăzeci și șapte de ani, în 973, a intrat la Studion, dându-⁠se cu totul ucenicia lui Simeon Studitul, un simplu monah, nehirotonit. Era atât de aprins în nevoință și în urmarea învățătorului, încât egumenul i-⁠a cerut să plece după câteva luni. Urmând sfatul bătrânului, s-⁠a dus la mănăstirea Sfântul Mamas din Constantinopol, aflată într-⁠o stare de decădere, trupească și duhovnicească. A ajuns egumen în jurul vârstei de treizeci de ani (după un izvor, în 980) și a rămas în slujbă douăzeci și cinci de ani, atrăgând mulți monahi și clerici prin faima sfințeniei sale.

Învățăturile lui l-⁠au pus în conflict cu autoritățile bisericești, în special cu patriarhul, în jurul metodei de viață duhovnicească și a cinstirii pe care o arăta duhovnicului său, Simeon Studitul. Pentru severitatea cu care a condus mănăstirea și pentru aceste neînțelegeri, a fost silit să părăsească slujba și trimis în exil la Hrisopolis, lângă Constantinopol, unde a trăit ca pustnic. S-⁠a sfârșit la 12 martie 1022 (alte izvoare spun 1032).

Învățătura și scrierile

Simeon este primul mistic răsăritean care și-⁠a împărtășit liber propriile experiențe duhovnicești. Învățătura lui de căpetenie este că omul poate și trebuie să trăiască nemijlocit comuniunea cu Dumnezeu, încă din viața aceasta, ca lumină pe care o vede ochiul minții. Spunea: „Înainte de învierea trupurilor este învierea sufletelor.” Ținea să arate necesitatea unui părinte duhovnicesc și a arătat că toți, nu doar monahii, pot ajunge la vederea lui Dumnezeu, chiar și un om căsătorit, împovărat cu grija casei și a copiilor. Pentru el, Împărtășania cu Trupul și Sângele lui Hristos este învierea la viața veșnică. A susținut și că un monah nehirotonit, care a avut experiența nemijlocită a lui Dumnezeu, are dreptul de a dezlega păcatele, ceea ce i-⁠a atras critici.

A scris Imne ale dragostei dumnezeiești, Cuvântări etice, Cuvântări catehetice, capete practice și teologice, scrisori și Scrisoarea despre mărturisire, mult timp atribuită Sfântului Ioan Damaschin. Câteva dintre scrierile lui sunt cuprinse în Filocalie. Textele lui au fost păstrate după moarte de un mic grup de ucenici și mult copiate în veacul al XIV-⁠lea la Athos; el a pregătit calea isihasmului. Recunoașterea lui a fost totuși mereu mai mare în afara Bisericii oficiale, din pricina personalității lui înflăcărate, a criticii ierarhiei și a unor învățături neobișnuite.