Ioachim cel Nou

Sfântul Cuvios Ioachim cel Nou a trăit ca monah și pustnic în Ahaia, în Peloponez, și este numit în sinaxar „purtătorul de Dumnezeu”. Se născuse la mijlocul secolului al XVII-⁠lea (după alte izvoare, spre sfârșitul secolului al XVI-⁠lea) în satul Schiada, la poalele de sud-⁠vest ale muntelui Erimantos, în ținutul Patrei celei vechi.

Înca tânăr fiind, a fost logodit, împotriva voinței lui, cu o fată credincioasă din același sat. Aprins de dorul vieții monahale, și-⁠a părăsit părinții și logodnica și a intrat în Mănăstirea Hrisopighi, aflată deasupra satului Divri din Elida. Acolo a urcat atât de sus în fapte bune, încât egumenul l-⁠a găsit vrednic de preoție, iar după mutarea egumenului la Domnul a fost ales el însuși egumen.

Mai apoi s-⁠a mutat la Mănăstirea Notena, închinată Adormirii Maicii Domnului și aflată aproape de locul său de naștere, și a ajuns egumen și acolo. După câțiva ani, doritor de liniște, s-⁠a lăsat de egumenie și s-⁠a retras într-⁠o peșteră de lângă mănăstire. A trăit în nevoințe aspre, cu rugăciune, posturi și privegheri, hrănindu-⁠se cu terci de făină fiert cu miere sau cu verdețuri sălbatice. Își ascundea nevoințele, pentru că se temea că „virtutea arătată se pierde, ca o comoară văzută de toți”. Noaptea dormea în picioare, atârnat cu frânghii pe sub subsuori, având înaintea lui Evanghelia deschisă.

Deși nu știa carte, înțelegea atât de bine Sfânta Scriptură și scrierile Sfinților Părinți, încât și mitropolitul Patrei de atunci, Partenie al V-⁠lea (între 1750 și 1770), om foarte învățat, venea la el să se sfătuiască. Spre mijlocul secolului al XVIII-⁠lea, simțind apropierea plecării, a chemat părinții mănăstirii, i-⁠a îndemnat să viețuiască în pace după rânduiala monahală și, făcându-⁠și semnul Crucii, a rostit „În mâinile Tale, Hristoase, încredințez duhul meu” și a adormit în Domnul. A fost îngropat în pridvorul bisericii mănăstirii.

După trei ani de la adormire (după alte izvoare, zece), mitropolitul Partenie a vrut să-⁠i ridice moaștele. În timpul săpăturii, unul dintre cei ce lucrau, trăgând neatent, a scos brațul drept al Cuviosului, desprins de la umăr, cu carne și piele. Văzând aceasta, cei de față au curățat cu grijă pământul, iar trupul sfântului a ieșit întreg, plin de bun miros și într-⁠un fel ca și drept în picioare, ca cel al Sfântului Spiridon. Vestea s-⁠a răspândit și mulți veneau să se închine și să se vindece, nu numai creștini, ci și turci.

După câțiva ani, în marea năvălire a turco-⁠albanezilor în Moreea, după răscoala eșuată din 1770, sfintele moaște au fost risipite, iar capul Cuviosului a fost furat împreună cu alte odoare ale mănăstirii. Astăzi, în Mănăstirea Notena se păstrează câteva moaște din trupul sfântului, din care se spune că izvorăște bun miros și se dau vindecări, iar în fața peșterii în care s-⁠a nevoit s-⁠a zidit o biserică purtând numele lui. Părticele din moaște se află și la Hrisopighi. Sfântul este pomenit la 3 iulie, după calendarul Bisericii Greciei (stil nou).