Ioan Casian

Cuviosul Ioan Casian Romanul a fost monah și scriitor duhovnicesc, născut cel mai probabil în Scythia Minor (Dobrogea de astăzi), ucenic al părinților din pustia Egiptului și întemeietor de mănăstiri la Marsilia, în sudul Galiei. Prin Așezămintele și Convorbirile sale a adus în Apus învățătura monahală a Răsăritului. Este cinstit în Răsărit și în Apus. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 29 februarie (28 februarie în anii fără zi bisectă), iar Apusul la 23 iulie.

Tinerețea

S-⁠a născut în jurul anului 360, probabil în Scythia Minor, într-⁠o familie bogată, și a primit o bună învățătură, în latină și în greacă: scrierile lui arată că îi cunoștea pe Cicero și pe Persius. Unii cercetători îl cred născut în Galia, dar tradiția cea mai puternică îl așază în Dobrogea. Sinaxarul spune că a intrat în mănăstire în eparhia Tomisului, unde se nevoia Sfântul Gherman, prietenul și ruda lui. Pe la anul 380 a plecat în Țara Sfântă, cu sora lui și cu Gherman, iar cei doi monahi s-⁠au așezat într-⁠o mănăstire din Betleem. Sora lui este amintită în Așezăminte, iar el i-⁠a scris după ce a intrat în viața monahală.

În pustia Egiptului

După câțiva ani în Betleem, Casian și Gherman au cerut să meargă în Egipt, ca să învețe de la părinții pustiei. Au colindat Tebaida, Schitul Mare și Nitria, ascultând cuvintele bătrânilor și luând aminte la nevoințele lor. Cea mai puternică înrâurire a avut-⁠o asupra lui Evagrie Ponticul. Ce a auzit a păstrat apoi în Convorbiri. Pe la 399, când patriarhul Teofil al Alexandriei s-⁠a ridicat împotriva monahilor origeniști, cei doi au fugit împreună cu alți monahi la Constantinopol.

Sfântul Ioan Gură de Aur

La Constantinopol, Sfântul Ioan Gură de Aur l-⁠a hirotonit diacon și l-⁠a primit în clerul său. Când patriarhul a fost trimis în exil, în 404, Casian a fost trimis la Roma să-⁠i pledeze cauza înaintea papei Inocențiu I. Ce a făcut după aceea nu se știe sigur: se spune că ar fi slujit o vreme ca preot la Antiohia.

La Marsilia

Pe la 415 Casian s-⁠a așezat la Marsilia, unde a ridicat două mănăstiri, una de bărbați, Sfântul Victor, și una de femei. La cererea episcopului Castor de Apt a scris, între 417 și 420, Așezămintele, în douăsprezece cărți. Cărțile întâi până la a patra vorbesc despre îmbrăcămintea monahilor, rânduiala rugăciunii și primirea începătorilor, iar celelalte opt despre cele opt gânduri rele (lăcomia pântecelui, desfrânarea, iubirea de argint, mânia, întristarea, trândăvia, slava deșartă și mândria). Puțin după aceea a scris Convorbirile, douăzeci și patru de dialoguri cu părinții pustiei despre viața lăuntrică, rugăciune, curăție și desăvârșire. Prima serie povestește convorbiri cu părinții din Schit. În anul 431 a scris Despre Întruparea Domnului, împotriva lui Nestorie, în șapte cărți.

În Convorbiri el recomandă cu putere rugăciunea scurtă din Psalmul 69, 1: „Dumnezeule, ia aminte spre ajutorul meu; Doamne, grăbește-⁠Te să-⁠mi ajuți”.

Cinstirea

A murit în jurul anului 435, la Marsilia. Sfântul Benedict de Nursia a poruncit ca Convorbirile să fie citite în mănăstire seara, iar Sfântul Ioan Scărarul îl laudă ca pe „marele Casian”. Fragmente din scrierile lui se găsesc în Filocalie. Sfintele lui moaște se află în capela subterană a mănăstirii Sfântul Victor din Marsilia, iar capul și mâna dreaptă în biserica principală. În secolul al V-⁠lea, unii teologi apuseni l-⁠au învinuit de semipelagianism, din pricina disputei despre har și libertate, iar cercetătorii de azi încă dezbat această învinuire.