Arsenie Mațeevici

Sfântul Sfințit Mucenic Arsenie Mațeevici, mitropolit al Rostovului și Iaroslavlului, a fost un ierarh al Bisericii Ruse din veacul al XVIII-⁠lea, originar din Volînia. A fost singurul episcop care s-⁠a ridicat deschis împotriva luării averilor mănăstirești de către împărăteasa Ecaterina a II-⁠a, iar pentru aceasta a fost caterisit, scos din monahism și închis pe viață. A murit în temnița cetății Reval, astăzi Tallinn, în 1772, iar Biserica Rusă l-⁠a trecut în rândul sfinților în anul 2000.

Originea și studiile

Alexandru Ivanovici Mațeevici s-⁠a născut în 1697 la Vladimir-⁠Volînski, în familia unui preot. Neamul lui se trăgea din mica nobilime a Poloniei sau, după alte surse, din nobilimea ortodoxă a Rusiei de apus. Tatăl său, Ioan, slujea la biserica Mântuitorului din oraș. După unele surse ucrainene, bunicul său era polonez, iar tatăl preot unit.

A primit o educație aleasă: a învățat la școala bisericească din orașul natal, la școala de retorică din Lvov și apoi la Academia Teologică din Kiev.

Monah și predicator

În 1716 a fost trimis ca predicator la Mănăstirea Mântuitorului din Novgorod-⁠Severski, în eparhia Cernigovului. Acolo arhimandritul Ghenadie (Stefanovici) l-⁠a tuns în monahism cu numele Arsenie. În mănăstire cânta la strană, predica și îi învăța pe copii limba latină.

În 1717 a fost trimis la Cernigov, la arhiepiscopul Antonie (Stahovski), prieten al mitropolitului Ștefan Iavorski, care l-⁠a hirotonit ierodiacon. Sub înrâurirea lui a hotărât să-⁠și continue studiile. În 1718 s-⁠a întors la Academia din Kiev pentru filozofie și teologie, iar în 1723 a fost hirotonit ieromonah în catedrala Sfânta Sofia din Kiev. A încheiat studiile în 1726.

După academie a predicat la Kiev, a trăit o vreme la Lavra Peșterilor, iar spre sfârșitul lui 1729 a venit la Mănăstirea Sfântul Ilie de la Cernigov. În 1730 a fost trimis la Tobolsk, unde a trăit trei ani ca predicator și învățător.

Siberia, Nordul și expediția lui Bering

În 1733, întorcându-⁠se din Siberia, a trecut prin Ustiug, Holmogorî și Mănăstirea Solovăț, unde a polemizat cu staroverii închiși acolo. Între 1734 și 1736 a luat parte la a doua expediție în Kamciatka, condusă de Vitus Bering. În 1736 a fost arestat și adus din Pustozersk la Colegiul Amiralității pentru o cercetare secretă, dar a fost găsit nevinovat.

Bolnav de scorbut, a fost eliberat din serviciul flotei în 1737, la mijlocirea arhiepiscopului Ambrozie (Iușkevici) al Vologdei, pe lângă care a rămas o vreme. Din 1738 a fost ieromonah la casa Sinodului din Sankt Petersburg și profesor de religie la gimnaziul Academiei de Științe și la corpul de cadeți.

Anii de cercetător

Din 1738 a fost însărcinat să-⁠i examineze pe candidații la preoție și pe clerici și să-⁠i mustre pe cei care se abăteau de la Ortodoxie. Izvoarele arată că aceste cercetări, după obiceiul aspru al vremii, mergeau până la tortură. Ieromonahul Arsenie l-⁠a supus la cazne pe un egumen din Iaroslavl, Trifon, un bătrân de 85 de ani, care a murit, iar Sinodul, la plângerea episcopului locului, a hotărât ca de atunci înainte clericii să fie cercetați cu mai multă cruțare. Unele surse ucrainene îi atribuie un rol și în osândirea la moarte a ofițerului Voznițin, care trecuse la iudaism.

Mitropolit al Siberiei

În martie 1741, în vremea regenței Anei Leopoldovna, a fost hirotonit mitropolit al Tobolskului și al întregii Siberii. Alegerea lui s-⁠a datorat cunoașterii Siberiei, dar și faptului că, puțin înainte, refuzase să depună jurământ ducelui Biron, regentul micului împărat Ioan Antonovici.

Mai târziu a refuzat să jure și împărătesei Elisabeta, fiindcă formula jurământului o numea pe monarh „judecătorul cel mai înalt” al Sinodului. El propunea în schimb ca judecător și legiuitor al conducerii bisericești să fie mărturisit Însuși Domnul Iisus Hristos, Capul Bisericii și Marele Arhiereu. Socotea că a da acest titlu unui om este o lingușire care îl micșorează pe Hristos, adevăratul Judecător. Elisabeta i-⁠a îngăduit să nu rostească expresia, dar el nu a depus jurământul nici atunci.

Mitropolit al Rostovului

Refuzul nu i-⁠a stricat cariera. În 1742 a predicat de mai multe ori la încoronare, iar în mai 1742 a fost mutat la Rostov și numit membru al Sfântului Sinod. A păstorit eparhia Rostovului și Iaroslavlului din 1742 până în 1763. Între 1742 și 1761 a predicat adesea la curte, iar predicile lui s-⁠au păstrat în douăsprezece volume manuscrise la Lavra Sfintei Treimi.

În eparhie a găsit mulți staroveri, popor neînvățat din lipsă de școli și un cler nepregătit. La inițiativa lui s-⁠a deschis la Iaroslavl, în Mănăstirea Mântuitorului, un seminar slavo-⁠latin. Unii istorici, ca P. V. Znamenski, au văzut totuși în el un adversar al școlilor bisericești și i-⁠au reproșat închiderea școlii latine din Rostov. În 1759 a intrat în conflict cu rectorul seminarului din Iaroslavl, a cărui învățătură o socotea iudaizantă și calvină.

În 1752 a condus aflarea moaștelor Sfântului Dimitrie al Rostovului. A scris lucrări împotriva staroverilor și o respingere a unui pamflet luteran numit „Ciocanul”. Față de staroveri a fost foarte aspru, ca un om al vremii sale, sprijinindu-⁠se adesea pe forța statului și ținând în închisoare pe staroverii bogați și cu vază.

Împreună cu arhiepiscopul Ambrozie (Iușkevici) a scris în 1742 o notă în care protesta împotriva conducerii sinodale și a Colegiului Economiei și propunea refacerea patriarhiei.

Împotriva secularizării

Când Ecaterina a II-⁠a a hotărât trecerea pământurilor mănăstirești în proprietatea statului, mitropolitul Arsenie a fost singurul ierarh care s-⁠a împotrivit deschis. Din martie 1763 a trimis Sinodului un protest după altul împotriva luării moșiilor mănăstirești și împotriva amestecului mirenilor în treburile Bisericii. Îl critica aspru pe președintele Colegiului Economiei, contele Musin-⁠Pușkin, pe care îl numea „turc”.

În Duminica Ortodoxiei, la slujbă, a adăugat la anatemele obișnuite împotriva ereticilor una împotriva celor care asupresc bisericile și mănăstirile. Împărăteasa l-⁠a numit ipocrit, viclean și mincinos furios. Sinodul, care de la întemeierea lui avea în frunte pe monarh, a sprijinit secularizarea și i-⁠a înaintat împărătesei un raport despre faptele lui.

Judecata

Ecaterina a poruncit ca Sinodul însuși să-⁠l judece. În martie 1763 un ofițer al gărzii a venit la Rostov cu porunca de a-⁠l aduce la Moscova cu doar trei slujitori și de a-⁠i sigila toate hârtiile. La Moscova a fost ținut sub pază strașnică în Mănăstirea Simonov. A fost adus noaptea la palat și cercetat în fața împărătesei, iar izvoarele spun că a vorbit atât de îndrăzneț încât împărăteasa și-⁠a astupat urechile, iar lui i s-⁠a pus căluș.

La 14 aprilie 1763 Sinodul l-⁠a osândit să fie scos din treapta arhierească și din monahism și dat judecății civile, care pentru jignirea împărătesei l-⁠ar fi condamnat la moarte. Împărăteasa i-⁠a lăsat doar haina monahală și l-⁠a trimis sub supraveghere într-⁠o mănăstire îndepărtată, întâi la Ferapontov, apoi la Mănăstirea Sfântul Nicolae de la Korela, în eparhia Arhanghelskului.

Ultima osândă

În surghiun a continuat să critice aspru politica împărătesei. A osândit ținerea în temniță a fostului împărat Ioan Antonovici, ucis în cetatea Schlüsselburg când locotenentul Mirovici a încercat să-⁠l elibereze, și a luat apărarea lui Mirovici. În 1767, la pâra unui ofițer, s-⁠a deschis o nouă anchetă, cercetată personal de împărăteasă.

A fost scos și din monahism, trecut în rândul țăranilor și închis într-⁠o celulă a cetății Reval, la Poarta Fierarilor, sub numele de „Andrei Vral”, adică Andrei Mincinosul. Paznicii trebuiau să fie soldați care nu știau limba rusă, iar lui i s-⁠a interzis să scrie, deși putea citi cărți în limba rusă. După o tradiție, împărăteasa a poruncit să i se atârne în celulă portretul în veșmintele de mitropolit, ca să-⁠i sporească suferința.

Trecerea la Domnul

Bătrânul ierarh a murit în temnița de la Reval la 28 februarie 1772, după calendarul vechi, după unele izvoare din pricina frigului și a foamei. A fost îngropat la Reval, în paraclisul Adormirii al bisericii Sfântul Nicolae.

Reabilitarea și cinstirea

La 28 iunie 1918 Sfântul Sinod local al Bisericii Ruse l-⁠a repus în demnitatea arhierească, socotind că fusese lipsit de ea din motive politice. În august 2000 Soborul Arhieresc jubiliar al Bisericii Ortodoxe Ruse l-⁠a trecut în rândul sfinților pentru cinstire în toată Biserica, ca sfințit mucenic. În 2004 l-⁠a canonizat și Patriarhia Kievului.

Sfântul Sfințit Mucenic Arsenie al Rostovului este prăznuit la 28 februarie (12 martie în anii bisecți, 13 martie în ceilalți ani, pe stil nou) și la 23 mai, în soborul sfinților din Rostov și Iaroslavl.