Ioan Colov

Cuviosul Ioan Colov (Ioan cel Pitic) a fost un părinte al pustiei egiptene din veacul al IV-⁠lea. Era numit în greacă Kolobos, „cel mic de stat”. Este cinstit în Biserica Ortodoxă la 9 noiembrie (22 noiembrie după calendarul nou), iar Biserica Coptă îl numără printre marii pustnici. A fost îndrumătorul Sfântului Arsenie cel Mare.

S-⁠a născut în jurul anului 339 în orașul Teba din Egipt, din părinți creștini săraci. La optsprezece ani a plecat în pustia Schitului, împreună cu fratele său mai mare, Daniel, și a devenit ucenic al Sfântului Pambo și prieten al lui Pișoi. A dus o viață de aspră înfrânare, hrănindu-⁠se doar cu pâine și legume, o masă pe zi, și a învățat și pe alți monahi, între care pe Sfântul Arsenie cel Mare și pe fericita Taisia. După plecarea lui Pambo a fost hirotonit preot de papa Teofil și a ajuns egumenul mănăstirii pe care a zidit-⁠o în jurul „copacului ascultării”. Este cunoscut mai ales pentru ascultarea lui. Odată, Pambo i-⁠a dat un lemn uscat, poruncindu-⁠i să-⁠l sădească și să-⁠l ude. Ioan a ascultat și l-⁠a udat de două ori pe zi, deși apa se afla la vreo douăsprezece mile; după trei ani lemnul a înverzit și a dat roade bogate. Pambo a luat din roade și a mers la toți bătrânii, spunând: „Luați, mâncați din rodul ascultării”. Postumian, care a ajuns în Egipt în 402, spune că i s-⁠a arătat acest copac, în curtea mănăstirii, acoperit de lăstari și frunze verzi.

Când barbarii mazici au atacat Schitul în 395 (după alte izvoare, mai târziu), Ioan a fugit din pustia Nitriei și s-⁠a așezat pe muntele Colzim, lângă Suezul de azi, unde a murit, în jurul anului 405 (după alte relatări, între 422 și 430). I-⁠a scris viața Sfântului Paisie cel Mare, în care a povestit întâia dată istoria celor șapte tineri din Efes; un alt izvor îi atribuie viața lui Ababius. În 515, moaștele lui au fost mutate în pustia Nitriei; după alt izvor se află în biserica Sfântului Mina din Egipt. În pustia Schitului se află mănăstirea Sfântului Ioan cel Pitic, socotită astăzi a Bisericii Copte. Tradiția coptă îl numără printre cei cinci mari pustnici, alături de Antonie cel Mare, Pavel Tebeul și cei doi Macarie.