Matrona din Constantinopol

Cuvioasa Matrona din Constantinopol (numită și din Perga) s-⁠a născut în jurul anului 392 la Perga, în Pamfilia, în Asia Mică, și a murit în jurul anului 492, la Constantinopol, la aproape o sută de ani. A fost nevoitoare, mai întâi ascunsă între călugări, apoi stareță. Biserica Ortodoxă o pomenește la 9 noiembrie (22 noiembrie pe calendarul nou).

Plecarea din casă

A fost căsătorită cu un om înstărit, Dometian. După nașterea fiicei lor, Teodotia, s-⁠a mutat la Constantinopol. Era cucernică, mergea mereu la biserică și se ruga acolo pentru păcatele ei. Cunoștea nevoitori ai Bisericii și le urma felul de viață. Se silea mai ales să-⁠și smerească trupul, dar soțul ei o împiedica, și odată cu aceasta și de la nevoință. Curând a hotărât să-⁠și lase familia pentru credință. Mai întâi a lăsat-⁠o pe fiica ei să fie crescută de Susana, altă nevoitoare. După tradiție, după ce s-⁠a rugat Domnului să afle dacă hotărârea ei e plăcută Lui, a primit ca răspuns o vedenie în vis, în care se ascundea de soț într-⁠o mulțime de monahi, și el nu o găsea.

Apoi Matrona a hotărât să meargă într-⁠o mănăstire de bărbați, ca soțul să nu se gândească să o caute acolo. Și-⁠a tăiat părul, a îmbrăcat haine bărbătești și s-⁠a dat drept famenul Vavila (în alt izvor Babilos). Acolo a viețuit aproape neîncetat în tăcere și în muncă. Odată, un frate de slujbă a văzut că are urechile străpunse. Matrona a mințit: „M-⁠a iubit atât de mult dascălul meu din copilărie, încât a vrut să mă împodobească și mi-⁠a străpuns urechile.” Altă dată, egumenul mănăstirii, cuviosul Vasian, a avut un vis prooroc, că famenul Vavila este femeie. Același vis l-⁠a avut și stareța altei mănăstiri, fericitul Acachie. Astfel a fost dată de gol, a mărturisit totul, dar a fost iertată, căci intenția ei a fost socotită bună, și a fost trimisă la o mănăstire de maici.

Egumena și făcătoarea de minuni

A ajuns la o mănăstire de maici din orașul Emesa. Acolo a devenit în curând stareță și mai târziu „a vindecat pe mulți prin rugăciunile ei”. Faima ei și a nevoinței ei s-⁠a răspândit în împrejurimi și a ajuns la soțul ei, care a venit acolo. Atunci Matrona a hotărât să se retragă în singurătate, prin Ierusalim, muntele Sinai și Berit, și s-⁠a așezat într-⁠un templu păgân părăsit, unde a întors pe păgâni la credința creștină. În jurul locuinței ei au început să se așeze femei și curând s-⁠a întemeiat o mănăstire. Mai târziu a întemeiat o mănăstire și la Constantinopol, cunoscută pentru strictețea rânduielii și viața virtuoasă a surorilor.

Se spune că a trăit aproape o sută de ani. După tradiție, înainte de moarte i s-⁠a arătat o vedenie în care i s-⁠a dat un loc în rai pentru cei șaptezeci și cinci de ani de nevoință monahală. Izvoarele povestesc minuni: a uns cu mir sfânt ochii unui orb, care a văzut. Slava o dau nu numai mirului vindecător al Sfântului Ioan Botezătorul (a doua aflare a capului), ci și Matronei, căci mâinile altora, care îl unseseră cu același mir, nu-⁠i dăduseră vederea. A luptat cu demonii într-⁠un templu idolesc și i-⁠a biruit. A fost ispitită de un demon în chip de femeie frumoasă, care o îndemna să lase nevoința, dar nu s-⁠a lăsat, iar femeia s-⁠a prefăcut într-⁠o bătrână, cu foc ieșindu-⁠i din ochi, apoi a dispărut. Și-⁠a „aflat” un izvor: neavând apă, a săpat o groapă și, depărtându-⁠se, s-⁠a rugat, iar acolo a ieșit în chip minunat un izvor și au crescut spice de jur împrejur. Avea darul vindecării prin atingere: de pildă, nobila Eufimia s-⁠a vindecat de o boală grea printr-⁠o atingere a mâinii ei.