Partenie Brianskih

Sfântul sfințit mucenic Partenie Brianskih (în lume Petru Arsenievici Brianskih, 30 octombrie 1881 până la 22 noiembrie 1937) a fost episcop de Ananiev, vicar al eparhiei Odesa, împușcat la Arhanghelsk în 1937. A fost numărat între noii mucenici și mărturisitori ai Rusiei prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 20 aprilie 2005. Se pomenește la 9 noiembrie (stil vechi). La 21 august 2007 a fost canonizată și sora lui, mucenița Antonina Brianskih.

Tinerețea și studiile

S-⁠a născut la Irkuțk, cel mai mare dintre patru copii ai negustorului de breasla a doua Arsenie Petrovici Brianskih, administrator al firmei „Nemcinov și fiul”, și ai Annei. Familia era darnică, evlavioasă, iubitoare de Dumnezeu și de Biserică. Cu sora lui mai mică, Antonina, viitoare mucenică, mai tânără cu zece ani, avea legături deosebit de calde. A învățat la gimnaziul din Irkuțk, apoi a trecut la seminarul duhovnicesc din Irkuțk, pe care l-⁠a terminat în 1902. Din tinerețe a visat reînvierea Sfintei Rusii. A mers la Kiev, la Academia Teologică, unde a absolvit în 1907 cu titlul de candidat în teologie, apoi a urmat opt luni cursuri de științe biblice la Universitatea din Berlin. În 1908-1909 a predat Vechiul Testament la Krasnoiarsk, iar din 1909 până în 1911 la seminarul din Reazan.

Monah și episcop

În 1911 a fost tuns monah, făcut ieromonah și arhimandrit, și numit profesor de Vechi Testament și ajutor al conducătorului școlii pastorale din Jitomir. Din 1916 a fost ajutorul conducătorului seminarului misionar de la mănăstirea Bizyukov din Herson. După închiderea seminarului s-⁠a mutat la Herson, unde a trăit în casa arhierească, ca secretar al episcopului Procopie (Titov), până în 1921. La 16 mai 1921 a fost hirotonit episcop de Novomirgorod, vicar al Odesei, iar din 1922 episcop de Ananiev. În același an a fost hirotonit episcop cel mai bun prieten al lui, Macarie (Karmazin), vicar al Kievului. Cei doi episcopi s-⁠au împotrivit hotărât schismei reînnoitoare și au fost sprijin al Bisericii patriarhale în Ucraina, adunând în jurul lor pe cei ce țineau cu patriarhul Tihon și alcătuind o rețea de obști tainice, fără legătură cu puterea lumească.

A fost arestat la Kiev, trimis la Harkov și apoi la Moscova, unde din 1924 a locuit la mănăstirea Sfântul Daniil, adunare a ierarhilor conservatori care luptau neîmpăcat împotriva reînnoitorilor; după arestarea egumenului, arhiepiscopul Teodor (Pozdeevski), a condus frățimea. A fost unul dintre cei mai apropiați ajutoare ale locțiitorului de patriarh, mitropolitul Petru (Poleanski). În 1925 a fost osândit la trei ani de surghiun în ținutul Komi. La întoarcere a stat iar la Daniilov, a luat poziție împotriva mitropolitului Serghie (Stragorodski) după „Declarația” acestuia și a fost unul dintre conducătorii mișcării „daniloviste”, ținând corespondență cu mitropolitul mucenic Chiril (Smirnov) și slujind în taină, cu mulți fii duhovnicești. În 1929 a fost arestat, învinuit că a îndemnat pe credincioși să se împotrivească transformării unei biserici a mănăstirii Daniilov în depozit de alimente, și surghiunit trei ani în Kazahstan. A mai fost arestat în 1931 și în noiembrie 1934, învinuit de agitație antisovietică și slujbe tainice în locuința lui; închis la Butîrki, a fost osândit în 1935 la cinci ani de surghiun la Arhanghelsk, unde a slujit în taină prin case și a predicat.

Ultimul arest

La 31 iulie 1937 a fost arestat iar și închis la Arhanghelsk. La 17 august i s-⁠a adus învinuirea de organizare a unor adunări contrarevoluționare ilegale, de agitație defetistă și de propagandă a fascismului. La 15 octombrie troica NKVD pentru Regiunea de Nord l-⁠a osândit la moarte, iar la 22 noiembrie 1937 osânda a fost împlinită; a fost îngropat într-⁠o groapă comună necunoscută. Numele lui fusese pus într-⁠o listă de lucru a noilor mucenici la pregătirea canonizării Bisericii Ruse din Străinătate din 1981, care nu a fost însă pe nume. La 20 aprilie 2005 Sfântul Sinod a înscris numele lui în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei din secolul al XX-⁠lea.