Ioan de Gorze

Sfântul Cuvios Ioan de Gorze s-⁠a născut în jurul anului 900 la Vandières, lângă Pont-⁠à-⁠Mousson, în Lorena, într-⁠o familie bogată și cunoscută în ținut. A fost monah, diplomat, administrator și reformator monahal, egumen al mănăstirii Gorze, și a adormit la 7 martie 974 (după un calendar apusean, în jurul lui 975).

Părinții lui l-⁠au dat la învățătură la mănăstirea benedictină Saint-⁠Mihiel din Metz, unde învățător i-⁠a fost Hildebold, care studiase la Paris sub Remi d'Auxerre. La douăzeci de ani avea legături cu oameni de seamă ai ținutului, între care contele Ricuin de Verdun și Dado, episcopul Verdunului. Ca administrator al unor moșii, a renunțat la avere și a făcut un pelerinaj la Roma și la Monte Cassino. Nefiind mulțumit de rigoarea vreunei mănăstiri, s-⁠a legat de oameni cu aceleași gânduri, ca Einald, fost arhidiacon de Toul. În 933 episcopul Adelbero de Metz le-⁠a cerut lui Ioan și lui Einald să refacă mănăstirea Gorze, căzută în paragină, și Ioan a devenit acolo monah benedictin.

În 953 a fost trimis ca sol al regelui Otto I la califul Abd ar-⁠Rahman al III-⁠lea din Córdoba, ca să oprească atacurile aventurierilor din Fraxinet. A ajuns la Córdoba în 953-954, după un drum prin Langres, Dijon, Lyon, Avignon, Barcelona, Tortosa și Zaragoza, și a rămas acolo câțiva ani; a dus cu el o scrisoare și daruri, iar negocierile au trecut prin Hasdai ibn Shaprut, care l-⁠a convins să ceară o altă scrisoare. În 960, la moartea lui Einald, a devenit egumen al Gorzei. A murit de moarte firească. Viața lui a fost scrisă de Ioan, egumen al mănăstirii Saint-⁠Arnoul din Metz. Este pomenit la 27 februarie, după calendarul apusean (stil nou), ca sfânt al Bisericii nedespărțite.