Ioan de la Lavra Veche

Sfântul Cuvios Ioan de la Lavra Veche a fost un pustnic din Lavra Veche a Sfântului Hariton, aproape de Ierusalim, în pustiul Palestinei.

Rănit din tinerețe de dragostea dumnezeiască, s-⁠a lipit de Dumnezeu, după cuvântul: „Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este." A trecut cu vederea plăcerile lumii și mândria, s-⁠a înstrăinat de patrie, a luat crucea vieții monahale și a plecat în țară străină, pentru Domnul. Ajuns la Ierusalim, s-⁠a închinat Cinstitei Cruci și Mormântului lui Hristos, apoi a mers la lavra lui Hariton și, pentru viața lui îmbunătățită, a fost învrednicit de preoție. S-⁠a arătat următor pustnicilor de odinioară, înfrânându-⁠și patimile trupești cu mare înfrânare, cu privegheri de toată noaptea, cu pomenirea morții și cu felurite nevoințe, subțiindu-⁠și trupul până ce a ajuns înger pământesc. După o viață îndelungată și desăvârșită spre plăcerea lui Dumnezeu, s-⁠a mutat la Domnul, iar sufletul lui a fost dus de îngeri în locașul ceresc.

Unii îl numesc „al peșterii celei vechi", în loc de „al lavrei celei vechi", fiindcă lavra Cuviosului Hariton a fost la început o peșteră de tâlhari, în care Hariton, legat de tâlhari, s-⁠a dezlegat în chip minunat, căci tâlharii au murit deodată bând vin otrăvit. Sfântul Hariton a adunat apoi frații în aceeași peșteră și a zidit mănăstirea deasupra ei. Ioan a viețuit în peștera aceea veche, slujind în biserică, și de aceea a fost numit „al peșterii celei vechi". Este pomenit la 19 aprilie.