Ioan Mult-⁠Pătimitorul

Cuviosul Ioan Mult-⁠Pătimitorul (mort la 18 iulie 1160) a fost monah al Lavrei Peșterilor din Kiev, cinstit ca ajutor în lupta cu patima desfrânării. Se pomenește (stil vechi) la 18 iulie și la 28 septembrie, în Soborul Cuvioșilor Părinți din Peșterile Apropiate; izvorul ucrainean dă pomenirea după calendarul nou la 11 octombrie și 31 iulie.

Viața

A primit tunderea în tinerețe și, în ciuda unei înfrânări aspre de la mâncare și băutură, a purtării de lanțuri și a nevoinței de rugăciune, trei ani a fost „chinuit de desfrânare”. După Viață, vreo treizeci de ani și-⁠a chinuit trupul cu post și lanțuri, luptându-⁠se cu pofta trupească: nu dormea nopțile, mânca o dată la două-⁠trei zile, uneori o dată pe săptămână, și, închizându-⁠se în peștera Sfântului Antonie, a întețit nevoințele, purtând pe trup lanțuri grele de fier. Odată s-⁠a îngropat în pământ până la umeri, în peșteră, și a stat așa toată Păresimilor (primele patruzeci de zile ale Postului Mare), după care a căpătat izbăvirea de patimile trupești. A murit la 18 iulie 1160.

Moaștele

Moaștele lui, cinstite ca nestricate, se află în Peștera lui Antonie, azi în fața moaștelor Cuviosului mucenic Moise Ungurul. Cuviosul a fost înmormântat în poziția în care s-⁠a nevoit în viață, după cum arată „Teratourgima” ieromonahului Atanasie Kalnofoiski (1638): „Sfântul Ioan făcătorul de minuni, mult pătimitorul, îngropat în pământ până la umeri”. Sfântul Petru Movilă, în povestirea sa despre minunile din peșterile Lavrei (1629-1631), amintește pe nobilul polon Ian Pigławski, care, fiind în peșterile Apropiate, își bătea joc de „basmele rusești” și a încercat în zadar să rupă capul moaștelor Sfântului Ioan; în curând l-⁠au durut umerii și gâtul, iar durerea a trecut numai după o rugăciune de pocăință. Inginerul și cartograful Guillaume Le Vasseur de Beauplan în „Descrierea Ucrainei” (1650) scria că acolo se arată un sfânt Ioan, vizibil până la brâu, care ar fi pregătit el însuși un mormânt, nu în lungime, ci în adâncime, și, luându-⁠și rămas bun de la frați, s-⁠a coborât în el, dar din voia lui Dumnezeu a putut intra doar până la jumătate. La începutul secolului al XX-⁠lea moaștele au fost puse într-⁠o raclă. În raclă este o mică deschizătură prin care iese o mireasmă dulce, pe care o simte doar cel ce îngenunchează; se spune că cel căzut în desfrânare nu o simte.