Filastriu de Brescia

Sfântul Filastriu a fost episcop al Bresciei în veacul al IV-⁠lea și a luat parte la sinodul de la Aquileia din 381. A adormit înainte de 397 (după unele izvoare, înainte de 387). Se pomenește la 18 iulie.

S-⁠a născut în jurul anului 330 și a fost hirotonit pe la treizeci de ani. Cuvântarea urmașului său, Gaudențiu, îl descrie lăsându-⁠și patria și moștenirea de familie ca să se dăruiască cu totul vieții duhovnicești, asemuindu-⁠i plecarea cu cea a lui Avraam. A străbătut lumea romană și a propovăduit împotriva păgânilor, a iudeilor și mai ales a ereticilor ariani; după aceeași cuvântare, purta pe trup rănile lăsate de arienii care îl biciuiseră, ca Apostolul Pavel. La Milano a fost un sprijinitor de seamă al partidei catolice în vremea lui Auxențiu, înaintașul arian al Sfântului Ambrozie; Augustin l-⁠a cunoscut acolo în jurul anului 383. La Roma a purtat dispute, în public și în privat, cu ereticii și, se spune, a întors mulți. Rătăcirile lui s-⁠au sfârșit când a fost ales episcop al Bresciei. A fost îngropat în vechea catedrală Sfântul Andrei din Brescia; moaștele lui se află azi în cripta Domului Vechi.

În jur de 384 a alcătuit o carte despre erezii (Diversarum Hereseon Liber), cu o sută cincizeci și șase de erezii. Cercetătorul R. Lipsius a descoperit că, pentru ereziile creștine până la Noet, Filastriu a folosit aceeași sursă ca Epifanie al Salaminei, Panarionul: Sintagma pierdută a lui Ipolit; cu ajutorul celor două lucrări și al scrierii Adversus omnes haereses a lui Pseudo-⁠Tertulian s-⁠a putut reconstitui în mare parte tratatul pierdut. Într-⁠una dintre scrierile lui Gaudențiu se găsește o predică pretins rostită la a paisprezecea aniversare a morții lui Filastriu; unii istorici au pus la îndoială autenticitatea ei, dar alții au apărat-⁠o pe temeiuri lingvistice. Opera lui a fost tipărită întâi la Basel, în 1528.