Emilian de la Durostorum

Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum (azi Silistra, Bulgaria) a fost un soldat roman, ars de viu pe malul Dunării în vremea împăratului Iulian Apostatul, în anul 362 (unele izvoare spun 363). Biserica Ortodoxă îl pomenește la 18 iulie; calendarul sârb îl pomenește la 31 iulie.

Izvoarele

Despre Emilian aflăm de la Fericitul Ieronim, de la Teodoret și dintr-⁠o scrisoare a Sfântului Ambrozie al Milanului către împăratul Teodosie cel Mare. Izvoarele bulgare adaugă pe Teofan Mărturisitorul și pe Nichifor Calist și arată că viața lui a intrat în hagiografia slavonă din copii mai târzii, prin Cronica Pascală, Sinaxarul Constantinopolului și Menologhionul împăratului Vasile al II-⁠lea. Se crede că o primă viață a fost scrisă îndată după moartea lui. Au rămas două redactări vechi: una pe baza Codex Vaticanus 866, alta pe baza Codex Parisiensis din secolul al IX-⁠lea.

Faptul și pătimirea

Iulian Apostatul a vrut să readucă păgânismul, iar aceasta a stârnit tulburări. La Durostorum (Dristra) a fost trimis ca dregător un oarecare Capitolin, cu sarcina de a stârpi creștinismul. Locuitorii, speriați de reputația lui, au ascuns că mulți dintre ei sunt creștini și s-⁠au arătat păgâni zeloși. Mulțumit, dregătorul a dat un ospăț. Emilian, creștin, s-⁠a strecurat în locașul păgân și a sfărâmat cu un ciocan statuile zeilor (într-⁠o altă variantă a intrat în chiar sărbătoarea și a răsturnat jertfelnicul, stricând jertfa). După izvorul românesc, la 16 iulie 362 câțiva dristreni, bucurându-⁠se de libertatea religioasă, au adus jertfă unui zeu și au făcut sărbătoare; Emilian s-⁠a amestecat, a răsturnat jertfelnicul și a fugit.

Pentru fapta lui a fost acuzat un om nevinovat. Un izvor spune că unii soldați au prins un țăran, l-⁠au îmbătat și au vrut să-⁠l ardă de viu drept țap ispășitor; altul, că mulțimea îl bătea pe un țăran care trecea întâmplător. Aflând, Emilian s-⁠a înfățișat și a mărturisit că el este vinovatul. Cetatea a fost amendată pentru că ascunsese creștini. Emilian a fost biciuit de două ori, apoi ars pe rug lângă Dunăre după două zile, la 18 iulie 362 după izvorul românesc și cel bulgar. Potrivit unei legende, focul nu l-⁠a atins pe el, ci pe călăii lui, iar el a adormit liniștit în rugăciune; izvoarele sârbe și ucrainene povestesc că s-⁠a culcat pe cărbunii aprinși și a murit rugându-⁠se, în anul 363. Se mai spune că soția lui Capitolin, creștină și ea, ar fi cerut moaștele sfântului și s-⁠ar fi îngrijit de îngropare.

Cum se deosebesc izvoarele

Izvoarele nu se potrivesc în mai multe privințe. Despre locul și ziua muceniciei: după cea dintâi redactare, bazată pe Codex Vaticanus, Emilian a fost ars la 3 septembrie la Gedina (localizat lângă satul Goleș de azi); după a doua, bazată pe Codex Parisiensis, la 18 iulie la Gezedina, lângă Durostorum, aproape de satul Ostrov. În ambele a fost îngropat în apropiere de locul chinurilor. La începutul secolului XXI descoperiri arheologice au confirmat existența locurilor descrise, iar cercetări mai vechi (anii 1970) au legat de sfânt chipul dintr-⁠un mormânt antic: un bărbat de vârstă mijlocie ținând în mână un ciocan, unealta cu care, după viața sa, a sfărâmat idolii. Legendele medievale povestesc o mulțime de chinuri și datează moartea la 3 septembrie, dar nu au temei istoric, spune izvorul românesc.

Despre rangul lui social: redactările mai târzii, slavone, îl fac rob sau slujitor al dregătorului din Durostorum; cele mai vechi îl arată de neam ales, fiu al guvernatorului cetății Sabastian (Sabbastianus, în izvorul românesc prefect), și soldat, probabil în Legiunea a XI-⁠a Claudia. Izvoarele sârbă și ucraineană îl numesc slav, cu ceea ce celelalte nu sunt de acord, și spun că a fost rob al dregătorului. De asemenea, izvoarele sârbă și ucraineană spun că Iulian ar fi poruncit în toate provinciile uciderea tuturor creștinilor; celelalte nu menționează acest lucru. Data pomenirii variază: 18 iulie la ortodocșii români și bulgari, 31 iulie după calendarul sârb, unde este amintit cu cei șase sinoade ecumenice.