Ioan Pustnicul

Cuviosul Ioan Pustnicul a trăit în secolul al IV-⁠lea, ucenic al Sfântului Fermutie, și s-⁠a nevoit zece ani într-⁠un puț adânc și uscat, hrănit în fiecare zi cu pâine adusă, după tradiție, de un înger. Izvoarele nu se potrivesc asupra locului nașterii: izvorul englez spune Armenia, iar cel rus Cezareea Palestinei. Se pomenește la 29 martie în Biserica Ortodoxă și în Bisericile Greco-⁠Catolice de rit bizantin, iar Biserica Ortodoxă îl mai pomenește la 16 octombrie, în soborul sfinților străluciți în pământul Egiptului.

Viața

După Viață, s-⁠a născut în veacul al IV-⁠lea, după unele izvoare la Cezareea Palestinei, din Iulia sau Iuliana, o mamă evlavioasă, bogată văduvă, care și-⁠a învățat copiii, pe Ioan și pe sora lui, atât științele lumești, cât și virtuțile creștine. Pe vremea aceea erau prigoane ale Imperiului Roman împotriva creștinilor, iar mama a trebuit să se ascundă cu cei doi copii. Încă de mic Ioan mergea, fără știrea mamei, să se roage în biserica din apropiere; acolo un om drept l-⁠a sfătuit să plece în pustie. La treisprezece ani a plecat în pustie (după unii în cea a Egiptului) și primele povețe despre viața de nevoință le-⁠a primit de la pustnicul egiptean Cuviosul Fermutie.

În pustie, un înger i-⁠a arătat drumul spre un puț adânc, plin de șerpi și scorpioni. Ioan, rugându-⁠se, a sărit înăuntru și a rămas nevătămat. Patruzeci de zile s-⁠a rugat în puț, fără hrană, apă sau somn, după care fiarele au părăsit puțul. Biruind felurite ispite, a trăit în puț zece ani. Hrana i-⁠o aducea un înger prin Cuviosul Fermutie. După ce i-⁠a povestit viața monahului Hrisie, care l-⁠a găsit, a murit, iar Hrisie i-⁠a scris Viața.