Diadoh al Foticeii

Fericitul Diadoh al Foticeii a fost episcop al Foticeii, o mică cetate din Epirul Vechi (azi Paramythia, în nord-⁠vestul Greciei), în veacul al V-⁠lea. Scrierile sale ascetice, între care Cele o sută de capete despre cunoștința duhovnicească, sunt cuprinse în Filocalie și au avut o mare înrâurire asupra scriitorilor bizantini de mai târziu și asupra isihasmului.

Se știe puțin despre viața lui. S-⁠a născut în jurul anului 400 și a trecut din viață înainte de 486. A fost episcop al Foticeii și, în 451, a luat parte la Sinodul al IV-⁠lea Ecumenic de la Calcedon. Din scrisorile patriarhului Fotie știm că l-⁠a numit „episcopul Foticeii din Epirul Vechi”. Împreună cu ceilalți episcopi ai Epirului, a semnat o epistolă către împăratul Leon, în care se apărau credincioșii Calcedonului și se osândea monofizitismul, după uciderea de către monofiziți a patriarhului Proteriu al Alexandriei, în 458. A luptat și împotriva mesalienilor. Probabil a făcut parte dintr-⁠un grup de fruntași din Epir, prins în vreo năvălire a vandalilor între 467 și 474 și dus la Cartagina, unde urma i se pierde; locul și ziua morții nu se cunosc.

Scrierea lui cea mai cunoscută, Despre cunoștința duhovnicească și deosebirea gândurilor, numită și Cele o sută de capete, a fost alcătuită pentru monahii săi, ca răspuns la doctrinele străine ale mesalienilor (euchiților) din Mesopotamia. În ea Diadoh se arată un episcop grijuliu pentru credința turmei sale, dar și un om al rugăciunii, unit cu Dumnezeu, care a aflat „viața în Hristos” și vrea să împărtășească cititorilor binele ei. A fost cu deosebire înrâurit de Evagrie Ponticul și de Sfântul Macarie Egipteanul, preluând de la ei ideea liniștirii (isihia), a simțirii duhovnicești și a luptei aspre împotriva demonilor. Lui i se atribuie și o cuvântare la Înălțarea Domnului, una împotriva arienilor, o Vedenie și un Catehism, dar la ultimele trei se îndoiesc unii cercetători. În scrierile sale se află o mărturie timpurie despre folosirea rugăciunii lui Iisus. A influențat și Apusul, de la Chezariu al Arlesului până la Ignațiu de Loyola și Terezia de Avila, prin Iulian Pomeriu. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ioan Scărarul și Simeon Noul Teolog i-⁠au moștenit gândirea. Traduceri moderne s-⁠au făcut în Rusia de Paisie Velicikovski și Teofan Zăvorâtul. Se pomenește la 29 martie; unele manuscrise slave îl trec ca mucenic la 31 august.