Ioan Rudinski

Sfântul Sfințit Mucenic Ioan Rudinski, preot, pe numele din lume Ivan Ivanovici Rudinski, s-⁠a născut în 1867 în satul Pokrovskoe-⁠na-⁠Siti. După Seminarul Teologic din Iaroslavl s-⁠a întors în satul natal și a luat parohia. În 1918, în volostul Pokrovo-⁠Sit a izbucnit o răscoală țărănească împotriva mobilizării în Armata Roșie, și părintele Ioan, a cărui biserică se afla pe teritoriul volostului, a fost învinuit apoi de mai multe ori că ar fi slujit moliftă la cererea răsculaților și că ar fi chemat la luptă cu arma în mână. A scăpat de răfuială fiind internat în spital. În 1920 a fost arestat „pentru ofensă adusă unui funcționar”, în 1926 a fost osândit de tribunalul poporului la amendă pentru „încălcarea regulilor despărțirii Bisericii de stat”, iar în 1929 pentru „ascunderea unei vaci”. Autoritățile îl batjocoreau cum puteau.

În 1929, când a început campania de masă pentru închiderea bisericilor și pentru impozitarea peste puteri a bunurilor bisericești, biserica a fost impusă cu un impozit peste puteri, iar în 1930 adunarea colhozului a hotărât închiderea ei pentru neplată. Atunci părintele Ioan s-⁠a adresat credincioșilor să strângă banii: „Ortodocși, vedeți cât de greu le este păstorilor voștri, cum iau de la noi impozite reprezentanții puterii sovietice, ajutați-⁠ne... altfel va trebui să plecăm”. De data aceasta biserica a putut fi apărată, dar preotul a dat tot ce avea și a început să flămânzească. Enoriașii i-⁠au adus pâine. Pe vremea aceea de pe biserici începuseră să arunce clopotele, iar această durere i-⁠a fost mai grea decât foamea. Mulțumind enoriașilor pentru grijă, el îi trimitea îndată cu gândul la tragedia Bisericii: „Mi-⁠ați adus pâine, vă mulțumesc, dar nu uitați credința ortodoxă. Prin sate umblă ei și vor să ia clopotele de pe biserică, iar atunci ea va fi ca un om fără limbă”. „Iată, ortodocși, spunea cu întristare, se apropie sfârșitul lumii, bisericile lui Dumnezeu se vor închide în curând. Încep cu clopotele, apoi se va ajunge și la clădiri”.

În februarie 1930 părintele Ioan, preotul Ioan Afonski și diaconul Gavriil Nerobov, care slujeau împreună, au fost arestați sub învinuirea de „împotrivire față de măsurile puterii sovietice la sat”. Părintele Ioan Afonski și diaconul Gavriil au fost condamnați la trei ani de surghiun în Ținutul de Nord, iar Ioan Rudinski a fost eliberat „pentru lipsă de dovezi”. La sfârșitul lui martie 1930 s-⁠a întors în satul natal, dar acolo biserica fusese luată de un preot înnoitor, iar consiliul bisericii fusese realeș. A refuzat propunerea de a trăda Ortodoxia și de a sluji împreună cu înnoitorul. La 15 aprilie 1930 credincioșii bisericii Acoperământului s-⁠au adunat, au respins consiliul sprijinit de înnoitori și au cerut eliberarea părintelui Ioan Afonski și a diaconului Gavriil, apoi au sprijinit pe Ioan Rudinski și au hotărât: „Nevoind să fim în înnoitorism, să cerem comitetului raional îngăduință pentru o nouă adunare, ca să se restabilească toți vechii membri ai consiliului și ai clerului”. Aceasta a fost pricina arestării părintelui Ioan.

La 15 iulie 1930 a fost arestat și trimis pentru trei ani în Ținutul de Nord, în regiunea Arhanghelsk, la baza de la Loden nr. 9 a Severles. Acolo a murit la 11 noiembrie 1930, din cauza muncii peste putere. La 27 decembrie 2000 Sinodul Arhieresc al Bisericii Ruse l-⁠a canonizat.

Biserica îl pomenește la 11 noiembrie, în ziua morții, după stilul nou, la 5 iunie în Soborul sfinților din Rostov și Iaroslavl, la 1 noiembrie în Soborul sfinților din Arhanghelsk și în ziua mobilă a soborului noilor mucenici.