Ioan Zasedatelev

Sfântul Sfințit Mucenic Ioan Zasedatelev, preot, a născut la 1867 în satul Akatnaia Maza, ținutul Hvalînsk, gubernia Saratov, într-⁠o familie de țărani staroverți. Gospodăria avea doi cai, o vacă și trei oi, familia era socotită săracă, iar Vania, de mic, s-⁠a tocmit argat la țărani înstăriți. A terminat școala parohială. S-⁠a căsătorit în 1883 și a avut trei copii: pe Nicolae (născut în 1888), pe Tatiana (1898) și pe Ana (1896). Până în 1934 a rămas văduv.

Trecerea la Ortodoxie și hirotonia

În 1885, sub înrâurirea preotului local Elpidifor Vladîkin, Ivan și tatăl său au trecut la Biserica Ortodoxă. S-⁠a alăturat cercului preotului Vladîkin, făcut pentru lupta cu staroverii, și mai târziu a spus anchetatorului: „M-⁠am apropiat de misionari, am mers cu ei la discuții cu staroverii, cel mai mult cu diaconul misionar Karmanov, scopul nostru era să-⁠i întoarcem la Ortodoxie”. Episcopul Avraam (Letnițki) al Saratovului i-⁠a dat voie să poarte singur discuții cu staroverii. Cu binecuvântarea episcopului Nicolae (Nalimov) a trecut în eparhia Samara și în 1896 a fost hirotonit preot pentru biserica Nașterii Maicii Domnului de rit edinoveric din orașul Nikolaevsk (azi Pugaciov), unde a slujit treizeci și șapte de ani. Nu avea nici școală obișnuită, nici seminar și se numea pe sine autodidact, ceea ce arată după pagină râvna lui pentru învățătură. În 1912 a luat parte la întâiul congres al staroverilor ortodocși (edinoverți) din Petersburg.

În primii ani ai puterii sovietice a participat la dispute publice cu membrii Uniunii ateilor militanți, dar la 24 ianuarie 1929 asemenea dispute au fost interzise printr-⁠o circulară secretă, ca „formă de propagandă a religiei”. Din această interdicție a început, se pare, polemica lui scrisă cu ateismul: a alcătuit tratate teologice apologetice. Între iunie și octombrie 1932 a slujit la biserica Arhanghelului Mihail din Sulak, iar în februarie 1933 a fost mutat la biserica Acoperământului din Korneevka, unde a și locuit.

Arestarea din 1934

La 5 septembrie 1934 a fost arestat de secția raională NKVD din Pugaciov, cu învinuirea că „se ocupă cu alcătuirea de literatură «teologică» cu caracter contrarevoluționar și cu răspândirea ei ilegală”. Odată cu el au fost arestați preoții Constantin Samuilov, Mstislav Kurmîșski, Mihail Smirnov, Vasile Bannov și trei mireni. A fost interogat de zece ori. La 8 septembrie a spus: „Scopul principal al vieții mele este lupta cu ateismul, lupta pentru atragerea poporului la credință și la Biserică, de aceea scriu lucrări teologice. În broșurile mele am încercat să dovedesc existența lui Dumnezeu și a sufletului”. Mai târziu a adăugat că socoate religia o treabă personală și că nu aprobă politica față de religie. Un martor a spus că într-⁠o convorbire părintele l-⁠a pomenit pe Darwin și a numit învățătura lui greșită, dovedind că omul este făcut de Dumnezeu. Tratatele lui, ca „Genealogia omului”, „Potopul”, „Creierul, sufletul și duhul” și „Despre suflet”, au fost trimise la o „expertiză”, care a socotit manuscrisele „o izbucnire contrarevoluționară”; în 1988 procuratura a arătat că expertiza era tendențioasă și că în manuscrise nu se află nici o chemare împotriva rânduielii din URSS. La 17 martie 1935 a fost surghiunit la Kazahstan pe trei ani și a avut voie să se întoarcă abia în februarie 1939.

Ultimii ani

La întoarcere a plecat întâi la fiul Nicolae în Saratov, dar peste două zile autoritățile i-⁠au poruncit să părăsească orașul, și s-⁠a așezat la Pugaciov. Unei fiice duhovnicești i-⁠a spus cu amărăciune: „Credincioșii au păcătuit mult înaintea lui Dumnezeu, de aceea a venit vremea aceasta și Dumnezeu a trimis o putere care nu crede în Dumnezeu și închide bisericile. Orice putere este dată de Dumnezeu”. Nu slujea în biserică, ci făcea slujbe în casele credincioșilor, la cerere: boteza și înmormânta. Acasă păstra antimisul și cerea orașului îngăduința să deschidă o casă de rugăciune, dar a fost refuzat. În aprilie 1941 comitetul orașenesc a hotărât să fie dărâmată biserica edinoverică, devenită dărăpănată, și materialul vândut populației.

La 17 septembrie 1941 părintele a fost arestat din nou; avea șaptezeci și patru de ani. În casa lui s-⁠au făcut șapte percheziții și s-⁠a găsit un set de veșminte preoțești și aproape tot ce trebuie la o biserică, mai ales antimis de mătase, burete, două vase de mir, potir, linguriță, copie, două cădelnițe și patruzeci și șapte de lumânări, semn că se pregătea pentru deschiderea bisericii. La judecată a spus: „Învinuirea de agitație contrarevoluționară nu o recunosc. Recunosc învinuirea că sunt credincios și că am botezat prunci”. În declarația din instanță a spus: „Mă încred în Dumnezeu, de la Dumnezeu nu mă voi lepăda. La putere n-⁠am cârtit niciodată, fiindcă este păcat, orice putere este dată de Dumnezeu”. La 21 decembrie 1941 sesiunea ambulantă a Tribunalului regional Saratov l-⁠a condamnat la moarte. A făcut recurs, rugând să i se înlocuiască moartea cu închisoarea, iar la 14 martie 1942 Colegiul Judecătoresc Suprem al URSS a schimbat împușcarea în zece ani de lagăr, cu privarea de drepturi pe cinci ani.

Părintele Ioan a ajuns în lagărul Karaganda la 25 octombrie 1942 și a murit după patru zile, la 29 octombrie, la stația Karabas, de pneumonie pe partea dreaptă și istovire. A fost reabilitat în 1988 pentru dosarul din 1934-35 și în 1994 pentru cel din 1941-42. A fost numărat între noii mucenici și mărturisitori ai Rusiei la Sinodul Arhieresc din august 2000, pentru cinstire în toată Biserica.

Biserica îl pomenește la 29 octombrie, în ziua morții, după stilul nou, la 12 septembrie în Soborul sfinților din Saratov și în ziua mobilă a soborului noilor mucenici.