Isaac și Iosif

Sfinții Noi Mucenici Isaac și Iosif din Georgia au fost doi frați născuți în familie musulmană, crescuți în taină în credința creștină de mama lor georgiană, și au murit ca martiri în Armenia bizantină, la începutul secolului al IX-⁠lea.

Frații erau atât de hotărâți în credință, încât au plecat la Bizanț ca să ceară împăratului Nichifor I (802-811) îngăduința de a se așeza în capitala lui. Cuviosul împărat i-⁠a primit cu bunăvoință. Ei erau deja cunoscuți și respectați în rândul nobililor din Theodosiopolis (Karnu). Aflând de gândul lor, emirul din Theodosiopolis a cerut să afle pricina călătoriei la Constantinopol, iar frații au răspuns deschis că era credința creștină. Emirul s-⁠a mâniat, dar n-⁠a vrut să-⁠i ucidă, fiindcă erau foarte prețuiți de oamenii cetății, și a hotărât să-⁠i întoarcă de la creștinism. Bătrânul lor tată i-⁠a rugat cu lacrimi să tăgăduiască pe Hristos, iar emirul le-⁠a făgăduit toate cinstirile pentru lepădare și chinuri și moarte pentru împotrivire.

Sfinții au răspuns cu cuvintele Scripturii: trupul este ca iarba, iar toată slava pământească ca floarea ierbii, iar nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici începătoriile, nici puterile, nici cele de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncul nu ne vor despărți de dragostea lui Dumnezeu cea întru Hristos Iisus. Îndrăzneala lor l-⁠a mâniat pe emir și a poruncit să fie omorâți. Înainte de a-⁠și da sufletul, s-⁠au plecat la pământ și s-⁠au rugat Domnului să-⁠i primească jertfă sfântă și să-⁠i numere între mucenicii Lui.

Călăii le-⁠au tăiat capetele, dar trupurile au rămas neatinse. În noaptea aceea sfintele moaște au strălucit de o lumină. Minunea i-⁠a înspăimântat pe prigonitori, care au poruncit creștinilor din partea locului să-⁠i îngroape. Episcopul și clerul i-⁠au așezat în pământ cu mare evlavie, iar mai târziu s-⁠a ridicat o biserică în locul în care odihnesc.

Se pomenesc la 16 septembrie.