Ismail din Persia

Sfântul Mucenic Ismail din Persia a pătimit în anul 362, împreună cu frații săi Manuil și Savel, în vremea împăratului Iulian Apostatul. Biserica îi pomenește la 30 iunie (stil nou).

Cei trei frați veneau dintr-⁠un neam ales al perșilor. Tatăl lor era păgân, mama creștină, care i-⁠a botezat și i-⁠a crescut în credință tare în Hristos. Ajunși bărbați, au intrat în oaste. Ca soli ai regelui persan Alamundar, au fost trimiși să încheie pacea cu împăratul Iulian Apostatul (361-363). Iulian i-⁠a primit cu cinstea cuvenită, dar când frații au refuzat să ia parte la jertfa păgână, împăratul, mâniat, a călcat legea și i-⁠a închis ca pe niște răufăcători. La judecată le-⁠a spus că, dacă disprețuiesc zeii lui, nu se poate dobândi nici înțelegere, nici pace între țări. Frații au răspuns că au fost trimiși de regele lor cu o sarcină de stat, nu ca să discute despre zei. Văzându-⁠le credința neclintită, împăratul a poruncit să fie supuși la chinuri aspre: au fost atârnați, cu mâinile și picioarele țintuite de copac, li s-⁠au bătut cuie în cap și li s-⁠au înfipt țepușe ascuțite sub unghii. În timpul chinurilor, sfinții ostași slăveau pe Dumnezeu și se rugau parcă fără să simtă durerea. La urmă li s-⁠au tăiat capetele cu sabia.

Iulian a poruncit să li se ardă trupurile, dar deodată s-⁠a făcut un cutremur, pământul s-⁠a deschis și a primit în el trupurile mucenicilor. După două zile, la rugăciunea stăruitoare a creștinilor, pământul a dat înapoi trupurile fraților, din care ieșea bună mireasmă. Mulți păgâni, martori ai minunii, au crezut în Hristos și s-⁠au botezat. Creștinii au îngropat cu cinste moaștele mucenicilor Manuil, Savel și Ismail, în anul 362, iar de atunci ele au fost slăvite prin minuni.

Aflând de uciderea solilor și de oastea mare a lui Iulian care venea împotriva lui, regele Alamundar a adunat o oaste și a stat la hotarul țării sale. Într-⁠o mare bătălie, perșii i-⁠au înfrânt pe greci, iar Iulian Apostatul a fost ucis de Sfântul Mare Mucenic Mercurie. După treizeci de ani, binecredinciosul împărat Teodosie cel Mare († 395) a zidit la Constantinopol o biserică în cinstea sfinților mucenici, iar Sfântul Gherman, patriarhul Constantinopolului, pe când era încă ieromonah, a scris în amintirea și lauda sfinților frați un canon.