Iuliana din Moscova

Sfânta Cuvioasă Iuliana din Moscova a fost stareță a unei mănăstiri din Moscova, sora Sfântului Alexie, mitropolitul Moscovei, și a murit în anul 1393. Biserica o pomenește la 16 mai (3 mai, stil vechi) și la 5 septembrie (zi schimbătoare), în Soborul sfinților Moscovei.

Mănăstirea

Cuvioasele Iuliana și Eufrasia erau surori ale Sfântului Ierarh Alexie și veneau dintr-⁠un neam ales de boieri din Cernigov. În familia cucernică a părinților sfântului ierarh erau cinci fii și două fiice: Iulia (la tunderea monahală Eufrasia) și Uliana (Iuliana). Dragostea de fratele cel mare le-⁠a îndemnat pe surori să ridice o mănăstire în cinstea Sfântului Alexie, omul lui Dumnezeu, ocrotitorul fratelui lor în monahism. La început mănăstirea a fost ridicată pe Ostojie (azi pe teritoriul mănăstirii Zămislirii, din Moscova). Locul era pe atunci acoperit în parte de pădure, iar cea mai mare parte era pășune și fânețe, de unde numele Ostojie, Stojenet, azi Ostojenka (de la fânul strâns în stoguri). Era un loc singuratic și liniștit, potrivit pentru o mănăstire. Pe o parte curgea râul Ostojenka, de mult dispărut, pe alta, Moscova.

Cea dintâi stareță a mănăstirii a fost Iuliana. Cronica vremii spune că era „din orașul Iaroslavl, fiica unui părinte bogat și slăvit”. Totuși, tradiția cea mai răspândită spune că întâia stareță a fost una dintre surorile Sfântului Alexie. Plină de duhul evlaviei creștine, a povățuit cu înțelepciune surorile încredințate ei, învățându-⁠le viața monahală nu numai prin poruncă și sfat, ci și prin pildă personală. Ca și fratele ei, a disprețuit de timpuriu plăcerile lumii, a fost învățată monahismul prin nevoință duhovnicească și, în conducerea mănăstirii, a urmat experiența nevoitorilor vechi. Având minte limpede, își dădea seama că trebuie să se poarte diferit cu fiecare dintre surori și îi binecuvânta pe începători la ascultări potrivite cu puterile și firea fiecăreia, izbutind să unească prin înțelepciunea conducerii oameni de obârșii și deprinderi felurite într-⁠o familie duhovnicească. Însușirile ei sufletești i-⁠au câștigat dragostea tuturor, a monahilor și a mirenilor.

Un ajutor credincios al ei a fost sora sa, monahia Eufrasia. Au purtat împreună toate ostenelile mănăstirii. În mănăstire totul se făcea după sfatul și binecuvântarea fratelui lor mai mare, și lângă partea de sud a zidului a fost zidită o chilie în care el poposea adesea. Surorile Sfântului Alexie au strălucit prin viață de nevoință. Pentru milostivirea și blândețea lor, pentru înțelepciunea duhovnicească și smerenia lor, erau cinstite de popor ca niște sfinte încă în viață. Aveau inimi iubitoare și îndurătoare și erau gata să ajute pe cei flămânzi, pe sărmani și pe cei fără ocrotire, care veneau sub acoperișul mănăstirii. În vremuri de necaz ale țării ruse au fost mângâietoare, rugătoare, hrănitoare și tămăduitoare ale tuturor celor suferinzi și bolnavi.

Adormirea și cinstirea

Zilele vieții pământești ale întemeietoarelor s-⁠au sfârșit. Starețea, iubită de toți, a murit în anul 1393, în sâmbăta a patra după Paști, în noaptea spre 3 mai 1393, și a fost îngropată lângă biserică. Moartea căpeteniei obștii a însemnat-⁠o cronicarul vremii: „După ziua cea mare, în a patra săptămână, sâmbătă noaptea, s-⁠a mutat stareța Alexeievskaia Uliana, fiica unui părinte bogat și slăvit, ea însăși foarte temătoare de Dumnezeu, care a viețuit în monahism mai bine de treizeci de ani și a fost stareță peste nouăzeci de maici, căpetenie a vieții de obște a femeilor, și pentru marea ei virtute a fost iubită de toți și cinstită pretutindeni și așezată lângă biserică.” Peste un an s-⁠a mutat și sora starețe, monahia Eufrasia.

Peste locul îngropării cuvioaselor surori s-⁠a ridicat în curând o capelă. Mai târziu, în 1766, s-⁠a zidit acolo o biserică închinată icoanei Maicii Domnului „Rugul aprins”, unită în 1887 cu catedrala Nașterii Maicii Domnului și sfințită în cinstea icoanei Maicii Domnului de la Kazan. După moarte, cuvioasele nu și-⁠au părăsit mănăstirea creată de ele. Domnul le-⁠a dăruit harisme, arătate prin multe minuni, făcute de Iuliana și Eufrasia la rugăciunea stăruitoare a tuturor celor ce le chemau în ajutor. Către sfârșitul veacului al XIX-⁠lea s-⁠au pregătit documentele pentru canonizare, dar evenimentele din 1917 au împiedicat împlinirea ei. Proslăvirea cuvioaselor Iuliana și Eufrasia s-⁠a făcut în anul 2000.