Iuliana din Ptolemaida

Sfânta Muceniță Iuliana din Ptolemaida a pătimit în vremea împăratului Aurelian (270-275), împreună cu fratele ei, Pavel, în orașul fenician Ptolemaida. Biserica o pomenește la 17 martie și la 30 august (stil nou).

Într-⁠o zi, împăratul a venit la Ptolemaida. Printre cei ce îl întâmpinau era și Pavel, care și-⁠a făcut semnul crucii, și gestul a fost observat. A fost prins pe loc și aruncat în temniță. A doua zi, adus la judecată, și-⁠a mărturisit deschis și cu îndrăzneală credința în Hristos și pentru aceasta a fost supus la chinuri cumplite. Iuliana, văzând suferința fratelui, a început să-⁠l învinuiască în fața tuturor pe împărat de nedreptate și cruzime, și pentru aceasta a fost și ea chinuită. Mucenicii au fost bătuți, trupurile le-⁠au fost sfâșiate cu cârlige de fier și arse pe grătare înroșite, dar nu au putut zdruncina răbdarea minunată a mărturisitorilor Domnului. Trei ostași care îi chinuiau, uimiți de măreția sufletului mucenicilor, au crezut în Hristos. Acești noi aleși ai lui Dumnezeu, Cvadrat, Acachie și Stratonic, au fost uciși numaidecât.

Chinuitorul a încercat să o ademenească pe Sfânta Iuliana, promițându-⁠i că o va lua de soție dacă se va lepăda de Hristos, dar sfânta a respins propunerea ispititorului și a rămas neclintită. Din porunca împăratului, mucenica a fost dată într-⁠o casă de desfrâu spre pângărire, dar Domnul a ocrotit-⁠o și acolo: toți cei ce încercau să se atingă de sfânta și-⁠au pierdut vederea. Atunci împăratul, mâniat, a poruncit să fie arse din nou trupurile mucenicilor. Poporul care se aduna în jur, văzând suferința celor nevinovați, a început să murmure tare, iar Aurelian a poruncit să li se taie îndată capetele. Cu fețe bucuroase, frate și soră au mers la moarte cântând: „Căci ne-⁠ai mântuit, Doamne, de cei ce ne strâmtorau și ai rușinat pe cei ce ne urau” (Psalmul 43, 8).