Sfântul Sfințit Mucenic
Leontie Strociuk
Ieromucenic al Bisericii Ruse, mort în anul 1941.
- Prăznuire
- 21 decembriestil vechi 3 ianuarie
- Adormit
- 1941secolul XX
- Ceata
- Mucenici
Viața
Sfântul Sfințit Mucenic Leontie Strociuk, diacon, s-a născut în ianuarie 1878 în satul Sagrân, ținutul Hrubieșov, gubernia Lublin, într-o familie ucraineană de psalt, a lui Iosif Strociuk. În 1904 a fost numit psalt la biserica Sfintei Treimi din satul natal, iar în 1907 a fost hirotonit diacon la aceeași biserică. În 1918 a fost mutat în eparhia Moscovei și rânduit la biserica Kazan din satul Kolomenskoe, ținutul Moscova. În 1921 a primit ca răsplată orarul dublu.
La 25 noiembrie 1937 sovietul sătesc din Sadovniki a dat, la cererea NKVD, o notă în care scria că diaconul Leontie „este organizatorul tuturor credincioșilor din sovietul sătesc și socotim, din partea noastră, că nu este om sovietic și prin agitația lui împiedică ducerea la capăt a tuturor campaniilor din sat”. La 25 și 26 noiembrie anchetatorii au interogat martori, care au semnat declarațiile cerute. La 1 decembrie autoritățile i-au arestat pe protopopul Valentin Kostrov, pe preotul ieșit din cler Petru Uspenski și pe diaconul Leontie Strociuk, și i-au închis în temnița Taganka din Moscova. A doua zi după arestare părintele Leontie a fost interogat. Întrebat când și pentru ce a fost tras la răspundere, a răspuns că niciodată. Întrebat cum se poartă cu locuitorii din Kolomenskoe și Sadovniki, a răspuns că relațiile sunt normale, fără certuri și fără socoteli personale. L-au învinuit că a dus, împreună cu Kostrov și Uspenski, activitate contrarevoluționară activă, iar el a spus că nu a făcut nicio activitate antisovietică. Chiar când i s-a spus că este vădit prin mărturiile martorilor, a răspuns că personal nu a făcut nicio agitație antisovietică. Când i s-a spus că ancheta nu-l crede, că minte și nu dă mărturii adevărate, a spus că dă mărturii adevărate. Nu s-a recunoscut vinovat. Cu aceasta, interogatoriile s-au încheiat.
La 3 decembrie dosarul a fost dat spre judecare troicii NKVD, care la 7 decembrie 1937 l-a osândit pe diaconul Leontie Strociuk la zece ani de lagăr. A fost trimis pe etape la Amurlag, în regiunea Amur. La 8 aprilie 1939 părintele Leontie a depus o cerere să i se rejudece cazul, căci nu săvârșise nicio crimă. Fiindcă judecata se prelungea, la 27 octombrie 1939 a depus încă o cerere; pe atunci se afla deja în infirmeria Malaia Niukja a primei secții a Amurlagului. Au fost interogați din nou martorii și chemați și alții; toți au adeverit că părintele Leontie a vorbit în apărarea Bisericii, că era nemulțumit de închiderea bisericilor și de batjocorirea sfinteniilor. Cererile lui au rămas fără urmări.
Diaconul Leontie Strociuk a murit la 3 ianuarie 1941 în Bamlagul NKVD din regiunea Amur și a fost îngropat într-un mormânt necunoscut. Este pomenit la 3 ianuarie, în ziua morții, la 7 februarie, cu Soborul noilor mucenici și mărturisitori ruși, și la 5 septembrie, cu Soborul sfinților moscoviți (data se mută), în stil nou.
Prăznuiți în aceeași zi 21 decembrie
Iuliana din NicomidiaSfânta Muceniță21 dec
Antonie al II-lea al GeorgieiSfântul Ierarh · Catolicos-Patriarh al Georgiei21 dec
Filaret al KievuluiSfântul Ierarh · Mitropolitul Kievului și Haliciului21 dec
Iuliania de ViazmaSfânta Binecredincioasă · Prințesă din Viazma21 dec
Procopie de la ViatkaSfântul Fericit · Nebun pentru Hristos21 dec
Siméon MstislavitchSfântul Binecredincios21 dec
TemistocleSfântul Mucenic21 dec
Nichita PribâtkovSfântul Sfințit Mucenic · Episcopul Belevului21 dec- BaudacariuSfântul Cuvios21 dec
- BeornwaldSfântul Sfințit Mucenic · Preot la Bampton21 dec
- Cei 500 de muceniciSfinții Mucenici21 dec
- Cele 130 de sfinte femeiSfinții21 dec