Mael Ruain de Tallaght

Sfântul Cuvios Mael Ruain de Tallaght a fost întemeietorul și egumenul (și episcopul) mănăstirii de la Tallaght, în comitatul Dublin, în Irlanda, și părintele unei înnoiri duhovnicești în monahismul irlandez din a doua jumătate a veacului al VIII-⁠lea. A adormit în pace în anul 792.

Despre viața lui se știe puțin. Numele Mael Ruain nu este numele primit la botez, ci un nume monahal, care înseamnă „cel tuns de Ruadan” și poate arăta că a fost monah la mănăstirea Sfântului Ruadan de la Lothra. Se crede că în 774 a primit pământul de la Tallaght de la regele Cellach al Leinsterului, iar martirologiul de la Tallaght spune că a venit acolo purtând moaște ale sfinților mucenici și fecioare. Înainte de el, la Tallaght nu se știe să fi existat o așezare monahală.

Obștea lui a fost centrul mișcării cunoscute drept Céli Dé („slujitorii lui Dumnezeu”, culdeii). Cel mai cunoscut ucenic al său a fost Oengus Culdeul, autorul calendarului în versuri Félire Óengusso, care îl pomenește cu recunoștință ca pe învățătorul său, „soarele cel mare de pe câmpia de miazăzi a Meathului”. Povețele și rânduielile lui nu s-⁠au păstrat în scrieri din vremea sa, ci în scrierile veacului al IX-⁠lea numite „Amintirile de la Tallaght”, cu lucrarea Mănăstirea de la Tallaght, care se bazează pe pildele Părinților deșertului și pe Convorbirile Sfântului Ioan Casian. Sunt atribuite lui și o Regulă a Céli Dé și un imn latin către Arhanghelul Mihail. O scriere mai târzie îi numără doisprezece apropiați, între care Oengus, Mael Dithruib de Terryglass, regele Fedelmid mac Crimthainn de Cashel și Diarmait de Castledermot.

Analele din Ulster, care îl numesc episcop și „ostaș al lui Hristos”, spun că a murit în pace în 792, iar Analele celor Patru Maeștri, cu o dată probabil greșită, în 787. Urmaș la Tallaght i-⁠a fost Airerán. Este pomenit la 7 iulie, ca sfânt al Bisericii nedespărțite, după calendarul pe stil nou.