Marcu din Eca

Sfântul Marcu din Eca a fost episcop mărturisitor din Apulia, din secolele al III-⁠lea și al IV-⁠lea (în jurul anilor 266 până la 328), episcop al Luceriei. Este pomenit la 14 iunie, 7 octombrie și 5 noiembrie; ziua 7 octombrie este socotită ziua adormirii lui. Izvoarele noastre nu arată o glorificare ortodoxă separată și îl înfățișează ca sfânt al Apulia italiene, cu cinstire locală.

S-⁠a născut într-⁠un oraș din Daunia. Tatăl lui, Constantin, era om bogat și învățat și l-⁠a învățat carte pe viitorul sfânt. Ioan, episcopul Troiei, l-⁠a hirotonit preot. Sfântul Marcu a devenit curând cunoscut pentru evlavia, asprimea și înfrânarea lui și pentru dărnicia față de cei nevoiași. Locuia în aceeași casă cu două fete care primeau educație creștină. Viața Sfântului Marcu a stârnit invidia unor concetățeni, care au trimis o scrisoare episcopului Ioan, învinuind pe sfânt de lăcomie la mâncare, de vrăjitorie și de conviețuire cu cele două fete, și l-⁠au rugat să-⁠l pedepsească pe Marcu, ca purtarea lui să nu aducă vreo nenorocire asupra orașului. Atunci episcopul a trimis după sfânt doi diaconi, Vincențiu și Aristotel. La sosirea lor, Sfântul Marcu s-⁠a rugat lui Dumnezeu să-⁠l ajute să treacă peste aceste învinuiri, apoi le-⁠a propus să se împărtășească cu Sfintele Taine, cu care a fost de acord doar Vincențiu. Apoi au pornit la drum. În călătorie, Aristotel a flămânzit tare. Atunci Marcu, văzând lângă drum o căprioară cu pui, s-⁠a rugat, și ea l-⁠a hrănit pe Aristotel cu laptele ei. Săturat, Aristotel a căzut la picioarele lui Marcu, cerându-⁠i iertare.

Ajunși la episcop, cei doi diaconi i-⁠au povestit ce se întâmplase. Ioan și Marcu au mers să slujească utrenia. În timpul slujbei, Marcu a auzit un cor de îngeri care salutau venirea zilei noi și a cerut episcopului să se roage pentru el până ce și acesta i-⁠a auzit. Convins prin aceasta de deplina nevinovăție a lui Marcu, episcopul l-⁠a rugat să mai rămână o săptămână. Curând episcopul Ioan a murit. Atât poporul, cât și clerul au cerut ca Sfântul Marcu să devină episcopul Luceriei. El nu se socotea vrednic de slujirea episcopală și a încercat să fugă, dar curând a fost găsit. A fost astfel ales și apoi pus în scaun de papa Marcelin. Ca episcop, Sfântul Marcu a purtat grijă să trăiască în înfrânare, în milostenie și în ajutorarea săracilor.

Înainte de toate, Marcu a ajuns curând cunoscut prin numeroase minuni. Apa care trecea prin mâinile lui după slujbă avea putere de minuni. A vindecat și un îndrăcit trimis de diavol cu amenințări. Un om care suferea de o durere neîncetată de cap, ce dusese la orbire, a primit vederea prin rugăciunea și punerea mâinilor sfântului. Altădată, pe când mergea prin piață, o văduvă l-⁠a rugat să-⁠i dea înapoi fiul care tocmai murise; convins de stăruința femeii, Marcu a mers în casa ei și, rămas singur în odaie cu trupul copilului, s-⁠a rugat lui Dumnezeu să repete minunea învierii, săvârșită de mai multe ori prin proroci și prin Iisus Hristos. Rugăciunile i-⁠au fost primite și a putut readuce copilul la viață. Lovit de friguri, Sfântul Marcu a murit la 62 de ani. După moartea lui, mulți clerici și locuitori au simțit o bună mireasmă care ieșea din trupul lui. Ziua adormirii lui se prăznuiește la 7 octombrie. După voia lui, a fost îngropat la Bovino și, unde i-⁠a odihnit trupul, s-⁠a zidit o biserică.